Editorial

Nu tot ce zboară se mănâncă…. dar nici să stăm cu mâna în fund nu e bine!

Din cauza mentalității de tipul „ să moară capra vecinului” și a lipsei de încredere unii în alții, și în puterile noastre, riscăm să nu avansăm în proiectul unionist! Ăsta e cel mai mare pericol existent, nu confiscarea temei de unul sau de altul, ori folosirea Unirii ca pe un prezervativ politic.

Vorbesc cu mulți dintre voi, și de fiecare dată, când trec în revistă persoane reprezentative pentru opțiunea unionistă, mi se zice că „există nuanțe”. Am constatat cazuri în care s-a mers până acolo, în care cei care au obținut proaspăt cetățenie română opinau în spațiul public că „nu ar trebui să dăm cetățenie profitorilor ăștia de basarabeni”. Noi trebuie să lucrăm împreună și să credem în forțele noastre: basarabenii nu sunt cu nimic mai prejos decât restul românilor și avem forța de a realiza Unirea. Avem forța de a avea o majoritate unionistă în Republica Moldova!

Cu planurile noastre de a avea un candidat comun unionist am eșuat. Tot din cauza acestui tip de „rânză moldovenească”. S-a vrut fiecare șef de partid candidat. ASTA E! Mergem mai departe, ne jucăm cărțile cum știm, cât mai inteligent posibil. Și nu criticăm vreun alt unionist (ba chiar ne cerem scuze, dacă am greșit față de ei). Dodon, dacă ajunge președinte, tot avem datoria să facem Unirea. Și o vom face!
Încetați războiul românilor cu românii, pentru că dușmanul nostru este Dodon, nu unioniștii, unii mai „adevărați”, alții mai „falși”.

Nici de activitatea Sfatului Țării 2 nu sunt încântat. Dincolo de simbolismul entității, aceasta ar fi trebuit să fie forța motrice care să coaguleze acest candidat unic. În plus, nu au făcut mai nimic din 27 martie încoace, care să schimbe esențial ecuația ReUnirii. Timpul nu mai are răbdare și o întreagă generație, reunită sub acest conglomerat are datoria să treacă la fapte, pentru că a învestit cu încredere în noi. Dacă nu o vor face, vor da apă la moară celor care spun că Plahotniuc și-a băgat acolo oameni tocmai pentru a ține organismul inactiv.
Între timp, tinerii au fost foarte vii vara aceasta, foarte activi. Unul dintre rezultate a fost apariția proiectului 10TV, pe 10 septembrie, care va difuza produsele Unirea TV.

Urmează mai multe posturi, și în Republica Moldova și în România, atât pe televiziune, cât și pe radio. Cei care comentează, ar trebui să renunțe să cârcotească și să pună mâna la treabă. Munca pentru produse calitative e absolut necesară și pot ajuta chiar și cei mai neinstruiți dintre noi. De dimineață până noaptea, târziu e de muncă la Unire. Haideți la studio și asumați-vă ceva!
Dacă nu aveți timp, faceți o donație lunară, care să țină emisia în viață: www.unirea.tv
Dar, pentru numele lui Dumnezeu, faceți ceva!

Nu vă place de fața mea sau a altora? Lăsați-ne să fim urâți, faceți voi ceva, cât de mic. Doar așa putem progresa cu proiectul unionist. Două vorbe de duh, pe care îmi place să le citez când am ocazia, care aparțin ardeleanului Ion Rațiu și moldoveanului Mircea Druc.
Ion Rațiu: Nu critica niciodată, nici măcar prieteneşte, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine decât el.

Mircea Druc: Am un obiectiv de suflet: Reîntregirea! Și, în funcție de acest obiectiv, îi testez pe fiecare. Am obiectivul în minte și o unitate de măsură. Simplu, reducționist, îi testez pe oameni în funcție de ceea ce fac concret pentru Unire.

În acest moment, o consultare publică care să ducă la reunire este necesară, în preajma anului 2018. Defetismul și fatalismul nu ne vor duce nicăieri. O să murim unioniști, dar despărțiți în două state. Avem nevoie de instituția referendumului pentru a duce procentul unioniștilor la o majoritate.

Cine zice că el e român verde și refuză referendumul pe motiv că nu am fost despărțiți prin referendum, îl rog să își reconsidere poziția, pentru că trăim în mileniul trei deja de 16 ani, și altele sunt realitățile actuale, și relațiile internaționale. Avem nevoie de optimism și de Unire. Iar dacă tinerii sunt singurii care duc acest steag mai departe, înseamnă că undeva am greșit profund în ieșirea din comunism.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *