Nu toți șoferii vor putea merge fericiți în vacanță peste hotare. Care este motivul
Au trecut sărbătorile pascale și Poliția de Frontieră reia practica de anul trecut de a le înmâna citații șoferilor ce se eschivează de la răspunderea contravențională chiar la punctele de trecere a frontierei.
Și anume: polițiștii de Frontieră, în timpul efectuării controlului de frontieră în punctele de trecere a graniței de stat, "vor identifica mijloacele de transport care au fost implicate în comiterea faptelor contravenționale în domeniul circulației rutiere, constatate prin intermediul Sistemului Automatizat de Supraveghere a Circulației Rutiere "Controlul traficului".
Polițiștii de Frontieră vor înmâna citații șoferilor care se eschivează de la plata amenzilor. După înmânarea citaţiilor, şoferii vor putea să se prezinte la Centrul Unic de Monitorizare pentru Documentarea Încălcării, să achite benevol amenzile la ghișeul băncii sau prin intermediul terminalelor de plată amplasate în punctele de trecere a frontierei de stat.
Corespondenții Sputnik Moldova i-au contactat pe responsabilii din cadrul Poliției de Frontieră ca aceștia să precizeze dacă, după înmânarea citației, șoferii ce au amenzi neachitate vor putea să iasă din țară, sau vor fi nevoiți să facă cale întoarsă dacă nu-și achită amenda chiar în punctul de trecere a frontierei.
Răspunsul acesta a fost afirmativ: "Desigur că acesta nu este motiv de întoarcere din drum. În astfel de cazuri, noi doar le reamintim șoferilor că au de plătit amenda și le oferim posibilitatea să o facă chiar în momentul respectiv, fără a-i obliga însă să facă asta".
Polițiștii de Frontieră vor interzice ieșirea din țară doar în cazurile în care șoferul este într-un dosar penal sau instanța de judecată i-a interzis să părăsească țara.
Vom preciza că polițiștii de Frontieră au recurs la această practică până de curând.
În perioada sărbătorilor pascale, când tranzitul la hotar a fost intens, ei au renunțat la ea pentru a nu îngreuna și mai mult traficul în punctele e trecere a frontierei.
În concluzie, dacă sunteți șofer și aveți o amendă neachitată, puteți să traversați hotarul țării fără restricții, doar că veți fi obligat să semnați procesul verbal pentru respectiva contravenție și, în final, veți fi obligați să achitați amenda.
Sursa: Sputnik.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!