Actualitate

Nu vom mai fi nevoiți să călătorim până la aeroport: A fost prezentat conceptul unui tren zburător, care ar permite pasagerilor să se îmbarcheze în avion în stațiile din oraș

Într-un viitor în care acest concept devine realitate, pasagerii s-ar îmbarca în avion în stații din oraș, ca cele de la metrou și accesul s-ar face pe baza scanării irisului. Apoi cabina va fi transportată pe șine până pe pistă apoi atașată unui avion (format din cabină de control și aripi).

Acest concept ar fi benefic pasagerilor deaoarece nu ar mai fi nevoiți să călătorească până la aeroport, cu frică că vor pierde avionul, nu vor mai trece prin toate hopurile din prezent (security, control pașapoarte) și nici nu vor mai trebui să aștepte una sau două ore până când să plece, relatează playtech.ro.

Un beneficiu l-ar vedea și companiile care ar fi interesate să aibă astfel de aeronave deoarece ar putea fi folosite mai repede decât cele existente, datorită îmbarcării și debarcării rapide, astfel un avion ar putea face o rută internă de nouă ori într-o zi, față de șapte cât este în prezent. Aeronava Link & Fly ar fi utilizată pentru zboruri scurte și ar putea găzdui până la 162 de pasageri.

Akka a prezentat conceput în cadrul unui eveniment de la Paris și reprezentanții companiei au declarat că mai mulți jucători din industria aviatică s-au arătat interesați de Link & Fly. Totuși, Akka nu mizează pe faptul că ar convinge producători ca Boeing să construiască aeronava așa cum este concepută, dar speră ca măcar o parte din ceea ce au gândit să ajungă la avioanele din viitor.

Sursa: unimedia.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *