CSI / Rusia

Nuanţe diplomatice în problema transnistreană

„Guvernul RM salută implicarea tot mai activă a partenerilor internaţionali în procesul de reglementare a conflictului transnistrean pentru identificarea unei soluţii cuprinzătoare şi viabile în baza principiului fundamental de respectare a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a RM”, se spune în declaraţia dată citirii de premierul Vlad Filat în cadrul unui briefing. Deşi e utilizat un limbaj diplomatic, acesta este nuanţat în aşa fel, încât transpare foarte clar atitudinea distinctă a Chişinăului faţă de diferiţi parteneri. Astfel, Guvernul „apreciază sprijinul ferm al UE pentru soluţionarea problemei transnistrene, exprimat în declaraţia din 17 mai 2010 a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate”. Totodată, Guvernul spune că „a luat act şi de Declaraţia comună din 17 mai 2010 a preşedinţilor Federaţiei Ruse şi Ucrainei prin care este exprimată voinţa politică de a contribui în cadrul formatului de negocieri „5+2” la urgentarea reglementării cuprinzătoare şi viabile a problemei transnistrene”. În declaraţia sa Guvernul mai subliniază că „mizează în continuare pe sprijinul sincer al tuturor partenerilor internaţionali implicaţi în vederea reglementării cât mai grabnice a conflictului transnistrean cu luarea în considerare a intereselor naţionale ale RM, ceea ce va contribui la asigurarea păcii şi securităţii în această parte a Europei”.

Conducerea de la Chişinău nici măcar n-a fost informată…

Reamintim că Rusia şi Ucraina şi-au exprimat poziţia comună că Transnistria trebuie să obţină un statut special într-o viitoare Moldova reîntregită, care trebuie să rămână prin constituţie un stat neutru. Aceste idei sunt cuprinse într-o declaraţie comună, semnată luni la Kiev de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi omologul său ucrainean, Viktor Ianukovici. Mai mulţi analişti au remarcat faptul că cei doi lideri au semnat declaraţia în problema transnistreană, fără să consulte sau măcar să informeze în prealabil Chişinăul oficial. În document se spune că preşedinţii celor două ţări mediatoare în procesul de reglementare transnistreană pledează pentru soluţionarea conflictului „exclusiv pe cale politică paşnică, în cadrul unui dialog egal între părţi, cu scopul identificării unui statut special garantat pentru Transnistria, respectând suveranitatea şi integritatea teritorială a RM, neutralitatea constituţională şi creând o zonă economică şi de securitate unică”. Tot luni, şefa politicii externe europene, vicepreşedinta Comisiei Europene, Catherine Ashton, a dat publicităţii o declaraţie în care se spune că UE rămâne deplin angajată în a relua negocierile în formatul „5+2”, fără vreo precondiţie sau întârziere, îndemnând toţi membrii formatului să sprijine RM la aplicarea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului. Declaraţia a fost făcută după ce, săptămâna trecută, premierul Filat i-a înmânat Comisarului pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Štefan Füle, un Aide memoire privind sporirea rolului UE în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, în cadrul vizitei acestuia la Chişinău.

Rusia şi Ucraina nu au reacţionat deocamdată la declaraţia Guvernului moldovean. Subiectul ar putea apărea în discuţii la Summitul CSI care va avea loc vineri, la Sankt Petersburg, unde va participa şi premierul Vlad Filat. Totodată, la 24 mai, la Astana (Kazahstan) urmează să se desfăşoare reuniunea în formatul „5+2”, sub egida preşedinţiei kazahe a OSCE. Pregătirlie pentru reuniune au fost discutate la întrevederea dintre viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Victor Osipov, cu noul reprezentant special al Federaţiei Ruse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, Serghei Gubarev, şi ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *