Actualitate

Numărul pacienților cu intoxicații crește considerabil. Care este cauza

"În perioada caldă mai fregvent cauza apariției bolilor diareice acute este asociată cu consumarea produselor alimentare necalitative cu terminul expirat, pregrate sau păstrate cu încălcarea cerințelor sanitare", a declarat Larisa Apostolova, şef adjunct al secţiei Epidemiologie CSP Chişinău.
Vera Cerescu, în vârstă de 78 de ani, a fost internată acum trei zile în secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase. Până a ajunge pe mâna doctorilor, femeia și-a pierdut cunoștința de mai multe ori.

"Aici am venit, când am vrut să mă scol, dar am căzut. A buhnit deodată și dearee, și vometări. Era strașnic. Am mâncat o banană mare. Eu cred că de aceea, pentru ca la jumate de oră s-a pornit", a spus Vera Cerescu, pacientă.

Doctorii ne sfătuiesc să nu apelăm la automedicație în caz de intoxicaţie alimentară, ci să solicităm ajutorul specialiştilor chiar de la primele simptome.

"Principalele simptome sânt, de regulă, febră înaltă, posibil şi vomă sau diaree. Cea mai gravă consecinţă este scăderea tensiunii atunci când voma și diareea sânt atât de abundente, încât persoana se deshidratează", a menționat Galina Chiriacov, șef adjunct al secţiei Terapie Intensivă.

Pentru a evita îmbolnăvirile în această perioadă, medicii ne recomandă să spălăm bine legumele și fructele, să nu consumăm produse cu termen de valabilitate expirat şi să respectăm regulile de igienă.

Sursa: noi.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *