Numărul participanților la Ziua Naţională a Vinului a scăzut de NOUĂ ORI față de anii precedenți
Totodată, dacă în anii precedenţi la sărbătoare participau aproape 40 de producători vinicoli, în acest an numărul lor a fost de 4 ori mai mic, scrie IPN.
În acest an, sărbătoarea a fost găzduită de 10 companii vinicole şi de Asociaţia Micilor Producători de Vinuri. În total, în cele două zile, au fost vândute circa 15 mii de sticle de vin. „Într-o perioadă foarte scurtă de timp, am reuşit să organizăm sărbătoarea vinului într-un format nou. În Aeroport au fost distribuite 9200 de sticle promoţionale cu vin cu simbolul „Welcome to Moldova”. În cele două zile au circulat 13 autocare şi 11 microbuze, care au transportat aproximativ 3 mii de oameni la vinării. Transportul le-a fost oferit gratuit”, a menţionat Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului.
Organizatorii evenimentului susţin că anul curent în ţară au intrat acelaşi număr de turişti străini ca şi anul trecut, deşi anterior se specula că schimbarea formatului sărbătorii va reduce considerabil numărul vizitatorilor de peste hotare. „La Butuceni, Orheiul Vechi, am fost vizitaţi de peste 2500 de turişti locali şi de peste hotare. Nu ne-am aşteptat la un număr atât de mare de vizitatori. Cea mai tensionată parte a fost organizarea transportului, în rest totul s-a desfăşurat foarte bine. Unele vinării nu şi-au întrerupt linia de producere şi oamenii au putut vedea toate etapele de producere”, a menţionat Ion Luca, preşedintele Asociaţiei micilor producători de vinuri din Moldova.
Ziua Naţională a Vinului a fost organizată în perioada 3-4 octombrie. Evenimentul s-a descentralizat, fiind organizat în 11 locaţii diferite. În capitală, Festivalul „Tulburel” s-a desfăşurat la Centrul „Moldexpo”.
SURSA: IPN.MD