Actualitate

Numărul utilizatorilor de internet este în creștere. Ce vânzări au înregistrat companiile

Potrivit cifrelor prezentate ANRCETI, de către cei trei furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii mobile (Orange Moldova, Moldcell şi Moldtelecom – Unite), cele mai dinamice ritmuri de creștere au înregistrat utilizatorii de Internet mobil în baza tehnologiei 4G. Numărul acestor utilizatori a crescut cu 7,2% și a totalizat peste 741,9 mii. Dintre aceștia, în primul trimestru al anului, 660,6 mii au accesat Internetul mobil prin intermediul telefoanelor inteligente (smartphone) și 81,4 mii – prin modemuri/carduri/USB.

În urma creșterii numărului de utilizatori și a traficului generat de aceștia volumul total al vânzărilor de servicii de acces la Internet mobil în bandă largă a sporit, față de primul trimestru al anului 2017, cu 20,8% și a însumat peste 244,2 mil. lei. Această evoluție se datorează creșterilor înregistrate de toți cei trei furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii mobile. Vânzările realizate de Orange Moldova au crescut cu 24,4% şi au însumat peste 152,43 mil. lei, ale Moldcell – cu 20% şi au alcătuit 67,2 mil. lei, iar cele ale Moldtelecom au sporit cu 4,2% și au constituit circa 25 mil. lei. În consecință, venitul mediu lunar (ARPU) per utilizator de Internet mobil prin acces dedicat a crescut cu 2,2% și a însumat 79 lei, iar venitul per utilizator de Internet prin intermediul smartphone-ului a înregistrat o scădere nesemnificativă (-1%), alcătuind 26,3 lei.

La finalul primului trimestru al anului 2018, cotele de piață ale celor trei furnizori de servicii de acces la Internet mobil în bandă largă, în funcţie de cifra de afaceri, au suferit schimbări neesențiale. Orange Moldova a avut o cotă de piață de 62,25%, iar Moldcell şi Moldtelecom – cote de piaţă în mărime de 27,52% şi, respectiv, de 10,23%.

Aceleași date arată că, în perioada de referință, traficul generat de utilizatorii de Internet mobil prin intermediul telefoanelor inteligente practic s-a dublat (+96,4%) și a însumat peste 8 mil. 760,9 mii GB, traficul generat de cei care au utilizat accesul dedicat la Internetul mobil a sporit cu 16,1% și a alcătuit 12 mil. 948,6 mii GB, traficul total de Internet mobil în bandă largă fiind de 21,7 mil. GB, în creștere cu 39%. În primele trei luni ale anului, un utilizator care a accesat Internetul mobil de pe smartphone a generat în medie un trafic lunar de 1613,3 MB, iar un utilizator care a folosit accesul dedicat la Internet – un trafic lunar de 13,7 GB.

Sursa: Bizlaw.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *