Actualitate

O adolescentă din Căușeni a decedat din cauza unei răceli. Părinții ACUZĂ asistentele medicale din sat că nu au chemat ambulanța locală

Potrivit presei locale, tragedia s-a întâmplat la data de 9 martie. După acordarea primului ajutor medical al doctorilor din localitate, tânăra a fost transportată la spitalul raional și internată de urgență la reanimare, iar după câteva ore acesta a decedat.

„În dimineața zillei de 9 martie, după ce medicul a verificat-o, mi s-a spus că are pneumonie. Mai târziu starea ei s-a agravat și am chemat salvarea de la Căușeni, dar aceasta a venit peste aproximativ două ore”, spune mama fetei. Părinții copilei susțin că o parte din vină o au asistenele medicale din localitate, deoarece nu au chemat ambulanța locală, dar pe cea de la Căușeni care a venit foarte târziu.

Anastasia Lungu, medicul din localitate precizează că nu a apelat la ambulanța din Săiț, deoarece copila era în stare gravă și nu putea fi transportată.

„Pacienta nu avea febră când a venit la noi. Mi-a spus că mama i-a dat Paracetamol. Am măsurat tensiunea și era joasă, mai nu se auzea. Respira greu. Am ascultat-o, avea pneumonie bilaterală. Ambulanța a mai stat aici, că dacă nu are bolnava puls și tensiune cât de cât, nu pot să pornească. I-au pus o picurătoare, i-au dat dezametizon și, pe urmă, au pornit”, a declarat Anastasia Lungu.

Medicii din Căușeni afirmă că s-au luptat câteva ore pentru a salva viața tinerei, dar boala s-a agravat și terapia intensivă nu și-a făcut efectul.

„Pacienta a fost internată la 10.25, la Urgență, în stare extrem de gravă și imediat s-a transferat în reanimare. Acolo, i s-au făcut măsurile de resuscitare. După o oră, pacienta a decedat. Ea s-a dus inițial la punctul medical din sat, apoi a ajuns la spitalul de la Căușeni. În spital, se afla la 10.25, iar până la 10.43 a fost examinată de cinci doctori – s-a dat oxigen, s-a dat medicație, tratament. Deci, de la 10.43, s-a făcut resuscitarea, medicația, intubarea, ventilarea, monitoring, resuscitare iar. Timp de opt minute, patru doctori au examinat-o. N-a fost o răceală simplă. Avea o pneumonie complicată cu insuficiență acută respiratorie. Diagnosticul era pneumonie bilaterală, sindrom de insuficiență respiratorie acută, șoc toxicoseptic”, menționează Serviciul de presă al spitalului raional Căușeni, Ion Arsenie Ciobanu.

Profesorii de la școala care studia susțin că fata era sârguincioasă și învăța bine. În ultimile zile frecventate aceasta nu s-a plâns să s-ar simți rău.

Sursa: Unimedia.info


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *