Lumea

O altfel de vacanţă în România

Toate acestea vor avea un deosebit farmec dacă, atunci când apune soarele şi liniştea se coboară peste văile şi munţii Moldovei, vor fi alese cu atenţie şi locurile unde la pensiunile agroturistice gazdele primitoare te aşteaptă cu cina şi cu odăi primitoare pentru un somn adânc şi sănătos.

Un astfel de traseu prin România au parcurs peste 200 de ziarişti aflaţi la al 53-lea Congres Mondial al Scriitorilor şi Ziariştilor de Turism (FIJET), eveniment organizat de Presstour România, asociaţie membră FIJET din 2008. Evenimentul a beneficiat de sprijin şi finanţare din partea Ministerului Turismului, Consiliului judeţean Suceava, municipiului Sighişoara, hotelurilor Marriott, Ibis, Sighişoara, Cavaler, Golden Tulip etc.

Mănăstirile şi folclorul – liantul naţiei române

Suceava este judeţul în care turistul trebuie să vină cu credinţă în Dumnezeu, cu sufletul deschis să primească darurile oferite de locuitorii acestor plaiuri. Oamenii din aceste locuri dăruiesc zâmbete curate, îţi oferă cu sinceritate tot ce au mai bun pentru că ştiu că bunătatea aduce bunătate.

Un picnic pe unul din dealurile molcome ale Sucevei, câteva momente de reculegere în faţa icoanelor din bisericile Moldoviţa, Suceviţa sau Voroneţ, un prânz la Mănăstirea Moldoviţa şi o vizită la atelierul de ceramică neagră de la Marginea, sunt doar câteva momente ale unei vacanţe în Suceava.

„Mocăniţa Huţulca oferă turiştilor ocazia să călătorească pe o linie ferată îngustă, cu o locomotivă ce a fost dată în folosinţă în 1888 şi merge cu lemne şi cărbuni. Trenul cu vagoane deschise trece prin sate, pe la porţile oamenilor săi, iar peisajele minunate ale Bucovinei te vrăjesc. Celor care doresc mai multă adrenalină le recomandăm plimbarea cu pluta pe râul Bistriţa sau căruţele trase de caii huţuli", ne-a declarat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului judeţean Suceava. Toate acestea pot fi asezonate seara cu un spectacol folcloric în aer liber sau la popasul turistic Bucovina, apoi somnul dulce va veni cu siguranţă într-o cameră confortabilă în una dintre pensiunile turistice Toaca Bellevue, Elegance, Casa Elena, Andreea sau Valeria.

Înapoi în epoca medievală

Documentarea ziariştilor de turism membri FIJET a continuat cu Sighişoara unde cetatea medievală atrage în fiecare an mii de turişti. Cetatea este una dintre cele mai pline de mister cetăţi medievale din Transilvania. Înscrisă în lista monumentelor UNESCO, cetatea medievală a Sighişoarei reprezintă un veritabil monument istoric ce păstrează vie emoţia întâlnirii cu trecutul, călătorul descoperind o lume de un farmec nemaiîntâlnit. Ziua, clădirile sunt frumos colorate, cu minunate flori la ferestre, terase şi magazine pline de suveniruri. Seara pe scena din Piaţa Turnului sunt concerte iar noaptea, la lumina torţelor, se desfăşoară spectacole susţinute de cavaleri medievali. Dracula şi miresele lui sunt şi ele protagoniste ale reprezentaţiilor din piaţa cetăţii. Turnul cu ceas, Biserica din deal şi Biserica Mănăstire, Cimitirul evanghelic, Casa Vlad Dracu, unde s-a născut Vlad Ţepeş, „Scara acoperită" sunt doar câteva din locurile ce trebuie neapărat vizitate în Shighişoara, cetate numită şi Perla Transilvaniei. Între 20 şi 29 iulie turiştii vor putea lua parte la festivalul de artă medievală, manifestare ce are ca misiune conservarea şi dezvoltarea lumii artistice medievale româneşti. „În acest an, manifestările găzduite de cetate vor fi sub pecetea Ioanei d’Arc, Sighişoara medievală purtând numele de ,,600 de ani de luptă şi credinţă – Ioana d’Arc”, ne-a declarat directorul artistic al evenimentului, Liviu Pancu.

Sibiu şi Sibiel – extraordinară panoramă a moştenirii culturale

Sibiu, fostă capitală europeană în anul 2007, este un oraş al cărui centru istoric te poate reţine zile şi zile pentru a-i descoperi tainele şi istoria. Toată vara oraşul găzduieşte evenimente de excepţie de la festivaluri de teatru sau festivaluri de film, la cele de muzică clasică, de jazz sau folclorice (http://www.baroc.sibiu.ro). De aici, de la Sibiu, drumul te duce singur la Sibiel, în Mărginimea Sibiului. Aceste plaiuri au primit în 2009 trofeul „Golden Apple”. Distincţia, considerată echivalentul Oscarului pentru turism, este acordată anual de FIJET (FIJET) unei destinaţii sau personalităţi care s-au evidenţiat în dezvoltarea turismului din ţara lor. Peisajele Mărginimii, ospitalitatea oamenilor şi vechimea agroturismului din Sibiel au adus Mărginimii Sibiului acest premiu. Sibielul, cu muzeul său de icoane, pensiunile, biserica, troiţele de pe marginea drumului, râul ce susură agale, uliţele pe care trec ţăranii îmbrăcaţi în costume populare, nunţile cu jocul iute sau molcom, toate acestea reunesc bogata moştenire a sufletului autentic al satului caracteristic din Transilvania.

Corina Scarlat

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *