O ambasadoare a R. Moldova – numită în funcția de Secretar Executiv al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite
Ambasadoarea Tatiana Molcean, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU, OMC și alte organizații internaționale la Geneva, a fost numită în funcția de Secretar Executiv al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (UNECE), relatează Vocea Basarabiei.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), alegerea Tatianei Molcean în aceasta funcție de top management al ONU, urmare unui concurs competitiv, este o reconfirmare a calităților sale diplomatice și de lider, precum și a cunoștințelor vaste în domeniile de competență ale organizației. Totodată, este o recunoaștere clară a profesionalismului, a succeselor și realizărilor diplomației moldovenești, a angajamentelor la nivel guvernamental față de agenda multilaterală, susține MAEIE.
Secretarul Executiv UNECE este numit in funcție de Secretarul General ONU și face parte din Grupul de Management Superior al ONU.
Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa a fost fondată în 1947 pentru a încuraja cooperarea economică între statele membre. fiind una dintre cele cinci comisii regionale ale Națiunilor Unite.
Această platformă multilaterală vine să faciliteze o mai bună integrare economică între cele 56 de state membre din Europa, America de Nord și Asia Centrala, promovând dezvoltarea durabilă și prosperitatea economică prin: dialog politic; negocierea instrumentelor juridice internaționale; elaborarea de reglementări și norme; schimbul și aplicarea celor mai bune practici; expertiză economică și tehnică; precum și cooperare tehnică pentru țările cu economii în tranziție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!