Carte

O carte despre Holocaust a fost lansată la Chişinău

Doctorul în istorie Sergiu Musteaţă a făcut o succintă prezentare a lucrării, precizând că aceasta abordează o temă extrem de sensibilă din istoria contemporană – holocaustul.

„În perioada sovietică acest subiect a reprezentat un tabu pentru istorici. Doar odată cu liberalizarea şi democratizarea societăţii a fost facilitat accesul la arhive, fapt care a permis studierea unor teme sensibile. Lucrarea abordează subiecte precum înfiinţarea ghetourilor şi lagărelor de muncă în România şi Transnistria, condiţiile de viaţă din acestea, suferinţele prin care au trecut victimele holocaustului. Un subiect aparte îl constituie soarta copiilor care au căzut pradă acestei crime a umanităţii”, a spus Musteaţă.

Wolfgang Benz, istoric, director al Centrului de Cercetare a Antisemitismului, Universitatea Tehnică din Berlin, Germania, a menţionat că iniţiativa editării unei astfel de cărţi vine „din responsabilitatea de a nu da uitării crimele holocaustului”.

„Nu consider că este un curaj să vorbeşti despre cele mai mari crime ale umanităţii. Cred că trebuie să ai mai mult curaj ca să le treci cu vederea”, a spus autorul cărţii.

Julia Kahrl, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Germaniei în Moldova, şi-a exprimat speranţa că lucrarea nu va fi utilizată în scopuri politice, precizând că îşi doreşte ca aceasta să provoace discuţii în rîndul istoricilor şi România şi Moldova.

Autorul unui studiu din lucrare precizează că în Basarabia şi Bucovina în anul 1941, unităţile române şi germane au exterminat între 45-60 mii de evrei.

Cartea a fost tipărită în limba română la Editura Cartier din Chişinău. Aceasta a fost editată în 610 exemplare şi poate fi procurată în librării la preţul de 123 lei.

Sursa: infotag

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *