O carte pe săptămână: Din dragoste românească pentru Basarabia
Lucrarea sa, dedicată, după cum ne anunță autorul încă de pe prima copertă, „Basarabiei – etern românească”, este, practic, o colecție de crochiuri literare care schițează portrete de personalități de pe ambele maluri ale Prutului, dar și întâmplări și impresii din timpul petrecut în cel de-al doilea stat românesc. Cartea surprinde, cu un farmec jurnalistic evident care prevalează, corectitudinea politică uzuală a diplomatului de carieră, convulsiile unei societăți care încearcă să își repună în valoare gena latină și, implicit, europeană, în ciuda inerției sovietice din mentalitatea colectivă.
În paginile acestei apariții editoriale, cititorul va găsi rânduri pline de suflet legate de marii oameni care, într-un fel sau altul, sunt legați de Basarabia, a căror activitate gravitează în jurul ideii naționale, aceea de reîntregire spirituală a românilor. Plăcerea cu care sunt parcurse prin lectură acest rânduri este potențată de elementele de jurnal personal pe care Vasile Nanea nu ezită să le utilizeze în relatările sale despre oamenii și locurile surprinse în carte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!