Justiție

O „clarvăzătoare” din Glodeni, condamnată la 5 ani de închisoare pentru șapte episoade de escrocherie

O femeie în vârstă de 42 de ani din Glodeni a fost condamnată la 5 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa funcții și a exercita activitate economico-financiară pe un termen de 4 ani, pentru săvârșirea a șapte episoade de escrocherie.

Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpata, în perioada anilor 2019 – 2021, cu scopul de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane, prin convingerea victimelor să procure în credit telefoane pe numele lor, însă pe care să le predea ei, promițând că va achita rata lunară, a dobândit șase telefoane mobile, potrivit Realitatea.md.

Bunurile primite le vindea unor terțe persoane la un preț mai mic, iar banii îi însușea.

„La data de 7 mai 2021, inculpata, acţionând din interes material, aflându-se într-un apartament din municipiul Bălţi, s-a dat drept clarvăzătoare şi, susţinând că are puteri miraculoase de vindecare, l-a indus în eroare pe un bărbat sub pretextul că îl poate trata pe fratele său, care este invalid. Astfel, a dobândit ilicit suma de 6000 lei”.

Responsabilii spun că inculpata și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *