Social

O delegație a Comisiei de la Veneția în vizită la Chișinău. „Este planificată o întrevedere cu Președinta țării și mai mulți oficiali”

O delegație a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), condusă de președinta de onoare a acesteia, Hanna Suchocka, se află, în aceste zile, la Chișinău.

Vizita are loc în contextul pregătirii opiniei Comisiei privind proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de joi, 7 septembrie, de reprezentanții Parlamentului, relatează Realitatea.md.

„Delegația Comisiei de la Veneția se va întâlni cu membrii Comisiei juridice, numiri și imunități. De asemenea, este planificată o întrevedere cu Președinta țării, Maia Sandu. Oficialii vor mai avea discuții cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Centrului Național Anticorupție și ai Consiliului Superior al Magistraturii”, anunță responsabilii.

De asemenea, agenda vizitei mai include întrevederi cu conducerea Procuraturii Generale (PG), a Procuraturii Anticorupție (PA) și a Autorității Naționale de Integritate (ANI).

„Ulterior, Opinia Comisiei de la Veneția față de proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative va fi examinată și adoptată în cadrul sesiunii plenare a Comisiei”, informează Legislativul.

Proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative este o inițiativă legislativă a Președintei țării, Maia Sandu. Documentul are scopul de a consolida eforturile de combatere a corupției și de a asigura un proces de examinare rapidă și calitativă a dosarelor complexe de corupție. Acesta reglementează organizarea și activitatea judecătoriei specializate pe cauze de corupție și a colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *