Externe

O deputată din Donețk declară că Volodimir Zelenski va fi judecat drept criminal de război

O deputată din autoproclamata republică populară Doneţk (RPD) spune că regiunea separatistă susţinută de Rusia intenţionează să-l judece pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, drept criminal de război, relatează Newsweek.

Elena Șișkina declarat pentru agenția rusă de stat TASS că RPD va aduce acuzații împotriva liderilor care au condus Ucraina din 2014, de când Vladimir Putin a anexat Crimeea. Printre cei vizați sunt Volodimir Zelenski, fostul președinte interimar Aleksandr Turcinov și fostul președinte Petro Poroșenko, a menționat aceasta.

„Autorii crimelor militare nu sunt doar cei care țin arma în mână și apasă pe trăgaci. Aceștia sunt și generali, care dau ordine și, de asemenea, președinți”, a spus Șișkina, care conduce comisia pentru legislație penală și administrativă a parlamentului RPD.

Ea i-a acuzat pe cei trei oficiali că și-au pus semnăturile „pe ordinul de a trimite neonazişti în Donbas pentru a ucide civili”.

Propaganda Kremlinului susține că invazia din Ucraina este o „operațiune militară specială” menită să „denazifice” Ucraina și să-i salveze pe locuitorii autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk de un „genocid”, acuzații nedovedite însă.

„Ucraina a creat condiții care au permis organizațiilor neonaziste să funcționeze pe teritoriul său, inclusiv amnistie pentru membrii lor, neaducerea lor la răspundere penală și aprobare prin lege a crimelor comise împotriva rușilor. Când vor fi prezentate suficiente dovezi de către agențiile de aplicare a legii, atunci, desigur, cei vinovați vor fi pedepsiți”, a susținut aceasta.

Declarațiile Elenei Șișkina vin după ce Curtea Penală Internațională a declarat că va investiga posibile crime de război comise de Rusia în timpul invaziei din Ucraina.

Procurorul șef al instanței, Karim Khan, a anunțat pe 2 martie că biroul său va analiza posibile crime de război comise în Ucraina, după ce aproape 40 de state membre CPI au depus o cerere în acest sens.

Un număr tot mai mare de oficiali și lideri mondiali au cerut ca Putin să fie tras la răspundere, din cauza uciderii unui număr tot mai mare de civili în Ucraina.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *