Externe

O dronă militară s-a prăbușit în Polonia. Ce spune ministrul polonez al apărării

O dronă militară de recunoaștere s-a prăbușit în această săptămână în sud-vestul Poloniei, a anunțat vineri radiodifuzorul privat RMF FM, citat de Reuters.

Drona a fost găsită într-o pădure din apropierea satului Trzebien.

Un trecător a sunat la serviciile de urgență pentru a spune că a văzut un obiect prăbușindu-se în zonă, a relatat sursa menționată. Locul în care a căzut drona se află în apropierea unui centru de pregătire militară.

Aleksander Kucharczyk, de la serviciul de pompieri din Wroclaw, a declarat că nimeni nu a fost rănit în incident și că un reprezentant al armatei i-a spus că este vorba despre o dronă de recunoaștere.

Potrivit Reuters, drona de recunoaștere militară care s-a prăbușit marți seara în sud-vestul Poloniei a fost folosită de soldații americani pentru un zbor de antrenament, a anunțat ministerul polonez al apărării.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *