O elevă din Constanţa a fost invitată la Casă Albă în urmă câştigării unui concurs de eseuri
Potrivit reprezentanţilor liceului, Elif Memet, elevă în clasa a XII-a, a participat la un concurs de eseuri organizat de Gulen Institute Youth Platform, din Huston, SUA. Unul din obiectivele acestui program este de a-i ajută pe tineri în a defini probleme legate de pace şi armonie socială, de a le discuta şi găsi soluţii din propriile perspective personale.
De asemenea, participarea la acest program ajută elevii în a-şi construi deprinderi sociale, în a-şi dezvoltă abilităţile de cercetare şi compunere şi nu în ultimul rând de a interacţiona şi schimbă idei între ei, că reprezentanţi ai unor culturi diferite.
Eseul realizat de elevă din Constanţa a răspuns la întrebarea "Cum se poate eradica sărăcia globală de către cetăţenii lumii?", iar soluţia dezbătută în ansamblu de Elif Memet propune microfinantari în agricultură. Ea a participat la acest concurs alături de peste 1.000 de elevi din 65 de ţări.
Clasându-se pe locul 13 la nivel mondial şi prima din Europa, Elif a fost invitată la Ceremonia de Premiere ce va avea loc la Washington, în luna aprilie, şi va călători acolo în mod gratuit, însoţită de sora ei. Ea îşi va prezenţa eseul la ceremonia ce va avea loc la Casă Albă în dată de 15 aprilie.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!