O familie din Rusia cu acte falsificate s-au dat drept ucraineni. Ce riscă aceștia?
Doi cetățeni ruși au fost prinși la vamă cu mai multe documente falsificate.Totul s-a întâmplat în seara zilei de vineri, 8 iulie, în punctul de trecere a frontierei Sculeni, transmite Știri.md.
Astfel, la pista de control pentru autorizarea ieșirii din Republica Moldova s-a apropiat un autocar cu destinația Germania.
Printre pasageri se afla și o familie de cetățeni ruși, din Daghestan: soții de 45 și 37 de ani, respectiv copiii de 9 și 7 ani. Părinții s-au legitimat în baza a două pașapoarte, iar pentru copii s-a prezentat certificate de naștere, pretins a fi eliberate de către autoritățile din Ucraina. Din primele cercetări a fost stabilit că actele conțin indici rezonabili de falsificare.
Astfel, conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unor controale suplimentare asupra persoanelor și bagajelor acestora. Drept urmare, în geanta personală a soției s-a depistat un permis de conducere, eliberat pe numele soțului, de asemenea neveridic.
Audiați, cei doi soți au recunoscut că și-au perfectat actele prin intermediari contra sumei de 450 mii ruble rusești.
În repercursiune, toate cele cinci documente au fost ridicate, sigilate și transmise către laboratorul criminalistic pentru stabilirea legalității acestora.
Ulterior, pe numele soților s-au inițiat cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. În dependență de rezultate se va face încadrarea juridică a faptelor și atragerea la răspudere corespunzătoare.
Pasagerii și-au continuat drumul în baza altor acte de călătorie valabile.
“In repercusiune” au fost sau nu retinuti la vama cei din Daghestam ? Ca nu se intelege clar.