O femeie din Telenești, condamnată la 7 de închisoare pentru exploatarea sexuală, în Moscova, a două consătene cu care a copilărit
Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS, o femeie din Telenești a fost condamnată la șapte ani închisoare pentru exploatarea sexuală în Moscova a două consătene, la finelui anului 2015.
Potrivit datelor din dosarul penal, femeia condamnată cu vârsta de 31 de ani a copilărit cu cele două victime în satul de baștină, iar cu una din ele a locuit în vecinătate, pe aceeași stradă. Victimele aveau o stare financiară precară, așa cum munceau ca ziliere, iar o perioadă una din victime a muncit în calitate de croitoreasă. Totuși, veniturile obținute nu erau suficiente pentru satisfacerea necesităților personale și casnice de bază a acestora și membrilor familiei (una din ele ele avea o relație de concubinaj și îngrijea de părinții bolnavi, iar altă victimă locuia cu unchiul și bunica) – aveau la întreținere copii de doi și patru ani, scrie Echipa.md.
Aceasta i-a comunicat întâi femeii cu vârsta de 33 de ani că ar lucra la Moscova într-un magazin, la „ambalarea cutiilor cu veselă”, unde i-a promis că va discuta cu superiorii, în scopul angajării consătenei. La revenirea în Republica Moldova, peste patru luni, i-a comunicat că de fapt munca constă în prestarea serviciilor sexuale, într-un apartament cu cinci camere, cu un câștig de 30% din taxa achitată de clienți.
Prin urmare, inculpata a profitat de poziția de vulnerabilitate a consătenei și i-a facilitat angajarea, fapt calificat de legea penală ca exploatare sexuală comercială. La sosire, victima a fost cazată într-un apartament din subsol, cu alte șapte femei, unde aceasta a prestat servicii sexuale, timp de peste o lună.
Ulterior, inculpata a recrutat-o și pe victima cu vârstă de 27 de ani, care a aflat adevărul privind oferta de muncă în trei etape, atunci când o întrebase pe inculpată ce muncește în Moscova, în vederea angajării.
Inițial, inculpata i-a comunicat că spală podelele într-un magazin, ulterior că s-ar ocupa de masaj erotic, iar la sosire victima a văzut alte fete care prestau servicii sexuale clienților. În primele zile, aceasta a avut o tentativă de suicid, apoi timp de 20 de zile a prestat servicii pentru 5-7 bărbați pe zi, ca să poată acumula sum de bani necesară returului în Republica Moldova, iar acasă a sosit cu suma de 3000 de lei, așa cum alimentația era asigurată din banii personali.
Ulterior, investigațiilor desfășurate de ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane, sub conducerea PCCOCS, dosarul a fost trimis în judecată în 2017. Oamenii legii au stabilit faptul că aceasta a abuzat de poziția de vulnerabilitate a celor două victime, precum și a acționat în scop de obținere a profitului personal. Femeia inculpată fusese reținută, plasată în arest preventiv la sfârșitul lui 2016, apoi eliberată sub control judiciar, iar în mai 2016 a fost anunțată în căutare prin încheierea Judecătoriei Orhei, cu aplicarea arestului preventiv odată cu reținerea acesteia.
În pofida eforturilor inculpatei de tergiversare a judecării dosarului, acesta ajunsese să fie examinat în fază finală, înainte de decesul subit al judecătorului, din motive de sănătate.
Ulterior, în 2020 examinarea dosarului a fost reluată din fază inițială. Deși la faza cercetării judecătorești de către primul judecător aceasta nu-și recunoștea vinovăția, ulterior reluării judecării dosarului și examinării probelor prezentate de procurori, Judecătoria Orhei a condamnat-o la șapte ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru femei.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, inculpata se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.