Internațional

O gravură cu oraşul Sibiu – cadou pentru Papa Francisc

Klaus Iohannis a ajuns la ora 11.25, ora României, la Vatican, fiind întâmpinat de garda elveţiană.

Preşedintele Iohannis şi soţia sa au fost primiţi de Sanctitatea Sa, Papa Francisc, şi i-au oferit Suveranului Pontif, în dar, o gravură cu oraşul Sibiu şi o monedă de aur.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, înainte de plecarea într-o vizită oficială la Sfântul Scaun, că va adresa o invitaţie Papei Francisc să viziteze România, şi că speră ca aceasta să aibă loc în 2018, arătând că a avut o discuţie şi cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Preafericitul Daniel.

Şeful statului a ţinut să precizeze că ”dorinţa noastră este, dacă s-ar putea realizat o astfel de vizită, în anul 2018, care este un an deosebit de important pentru noi, pentru că este anul în care sărbătorim 100 de ani de existenţă a României moderne”.

Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, România are, prin istoria şi cultura sa, vocaţia unei relaţii speciale cu Sfântul Scaun, şi dorinţa este de a aprofunda în continuare această colaborare excelentă, care s-a dezvoltat în ultimii 25 de ani.

Vineri, preşedintele Iohannis urmează să aibă convorbiri tête-à-tête cu Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Suveranului Pontif.

Programul şefului statului la Vatican mai cuprinde vizitarea Bazilicii Sfântul Petru, depunerea unui buchet de flori şi păstrarea unui moment de reculegere la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea.

În cursul serii de vineri, şeful statului va vizita Colegiul Pontifical "Pio Romeno" din Roma şi va avea o întâlnire cu studenţii români care studiază în instituţiile de învăţământ pontificale din Roma.

Sâmbătă, preşedintele Iohannis are programată la Roma, de la ora 11.00, o întrevedere cu conducerea Comunităţii Sant’Egidio, iar de la ora 11.30 (ora României), o vizită la Bazilica Santa Maria in Trastevere.

Este a doua zi a vizitei de lucru pe care o desfăşoară preşedintele în Italia, după ce, joi, a vizitat Expoziţia Universală Milano 2015 şi s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din nordul Italiei.

sursa: mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *