CSI / Rusia

O grenadă a fost detonată într-o stația de metrou din Kiev

Anunțul a fost făcut de către serviciul de presă al Ministerului de Interne al Ucrainei. Apelul la 102 a parvenit la ora 09.20, scrie inforesist.org. Potrivit publicației ucrainene, în urma deflagrației nici o persoană nu a avut de suferit. Oamenii legii au demarat căutările pentru a-i identifica pe făptași.
Reamintim că, în luna mai 2014, un bărbat a vrut să detoneze, o bombă artizanală la o staţie de metrou din Kiev, suspectul fiind reţinut de forţele de ordine, relatează agenţia UNIAN.

Incidentul a avut loc la staţia de metrou Arsenalnaia, în apropierea Muzeului Marelui Razboi Patriotic – numele celui de-al Doilea Război Mondial în epoca sovietică, folosit şi în prezent.

Potrivit presei ucrainene, suspectul avea asupra sa un rucsac care a luat foc în momentul intrării în metrou.
Poliţia a anunţat că bărbatul şi un complice al său au fost arestaţi, iar în rucsacul suspect au fost descoperite o bombă artizanală şi substanţe inflamabile.

Staţia de metrou şi magazinele din apropiere au fost temporar închise.

Anterior, autorităţile ucrainene au avertizat cu privire la "provocări" în timpul ceremoniilor dedicate Zilei Victoriei, informează postul de televiziune ucrainean 1+1, menţionând că măsurile de securitate au fost consolidate, vineri, la Kiev, iar străzile au fost patrulate de blindate.

sursa: inforesist.org


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *