O întrebare pentru organizatorii mitingului de duminică: Cine i-a menținut în formă pe comuniști din 2009 încoace?
Moto:
Când marele actor Puiu Iancovescu fusese arestat și apoi, după câțiva ani de pușcărie, forțat să participe la ședințele sindicale tovărășești, și tot așa, deci, atunci ca și acum, tovarășul secretar de partid responsabil cu propaganda striga în plină ședință: „Partidul ne-a creat condiții minunate de viață. Avem de toate. E bine. E foarte bine. Nu-i așa că e bine, tovarășe Iancovescu?”, îl întrebă brusc acesta pe marele actor. Iar Iancovescu răspunde genial: „Eu am venit aici de lichea, nu de prost”. (Dan Puric, „Omul frumos”)
Toată lumea întreagă la cap înțelege că preconizatul miting nu are nici în clin, nici în mânecă cu motivul invocat – Summitul de la Vilnius: îi va cere oare cineva acolo R. Moldova rezoluția mitingului, numărul de participanți, lozincile scandate ș.a.m.d. Mitingul, de asemenea, n-are nicio miză internă. Crede cineva că o manifestare pro-Europa de vreo câteva zeci de mii îi va speria pe comuniști sau îi va converti la europenism și democrație? Sau mai sunt naivi care vor crede că mitingul demonstrează unitate de nezdruncinat din Coaliție? Atunci ce va fi mitingul de duminică și ce obiective urmărește ca să-i determine să stopeze „revoluția bidoanelor”? Mitingul de duminică (care va fi de fapt o acțiune de lansare neoficială a campaniei electorale) îi trebuie, în primul rând, lui V. Filat pentru a se relansa în noua campanie politică, curat, nepătat, proeuropean și anticomunist.
Liderii Coaliției de guvernământ și-au mobilizat toate resursele mediatice în scopul promovării evenimentului. Zeloși, bloggerași și analiștii puterii au sărit peste cal: citindu-i pe unii rămăși cu impresia că de amploarea și zgomotul de duminică depinde succesul Summitului de la Vilnius și cu cât va fi mai multă lume la miting, cu atât mai multe șanse la Vilnius…
Cei mai zeloși sunt unii dintre ex-purtătorii oalei nocturne a bătrânului general sovietic de miliție Voronin care s-au reciclat și, schimbând ițarii moldovenești, cusuți din pânză rusească, pe fracul european, au trecut să deservească oalele nocturne ale noilor stăpâni ai clipei. Ca orice prozelit căzut în recidivă, aceștia se conduc de lozinca „cine nu e cu noul nostru stăpân, e împotriva stăpânului nostru”. Vechea lozincă „cine nu e cu noi, e împotriva noastră” a suferit o ușoară modificare și sună astfel: cine nu e cu noi, e cu comuniștii și cine nu vine la mitingul din 3 noiembrie, lucrează pentru mitingul comuniștilor din 7 noiembrie.
Reiese că și eu, căruia nu i se sleiesc privirile de atâta dragoste față de cei de la Putere, sunt cu comuniștii. Mă dau bătut de curiozitate și întreb: da cu cine eram eu ieri când liderii politici de azi, redeveniți, brusc, anticomuniști, negociau ieri cu comuniștii condițiile alegerilor anticipate? Presa care ciugulește din palmele acestor lideri nu a scos niciun cuvânt despre aceea că în zbuciumata primăvară a acestui an respectivii lideri se întâlneau, succesiv, de câteva ori pe zi cu Voronin… Nu trebuie să uităm că în faimosul său discurs din vara lui 2011, Filat a declarat că pericolul principal care amenință Moldova nu e comunizarea, ci mafiotizarea țării. Nici în istoricul său discurs din 13 februarie a.c., când a anunțat nu mai puțin istorica „ieșire din Acord”, principalul pericol, identificat de Filat, nu era Voronin, ci „…o persoană, care și-a cumpărat un loc în politică și acum vrea să cumpere o țară…”. Anume din cauza acestuia, dar nu a lui Voronin, preciza Filat, „Moldova poate pierde toate cuceririle de trei ani”.
Ca să vezi, situația iar s-a schimbat și din nou comuniștii sunt acei care vor să întrerupă zborul falnic al R. Moldova spre piscurile de aur ale Europei, iar eu, inamicul democrației, n-am înțeles că mitingul de duminică va fi o … „acțiune geopolitică ingenioasă”, cum s-a exprimat un neobosit toboșar de-al lui Filat, fără auz muzical. (Toboșarul e fără auz muzical, nu Filat, acesta are o ureche foarte fină…).
La ce a dus cârdășia cu comuniștii
Sunt convins că una din greșelile strategice (ca să nu zic crimă) comise de noua guvernare, venită la putere după 2009 a fost cârdășia cu comuniștii. În loc ca, imediat după alegeri, să aducă comunismul pe banca acuzaților – și la propriu și la figurat, și să termine odată și pentru totdeauna cu această râie, partidele de la putere nu s-au atins de comuniști în speranța că la momentul potrivit, îi va folosi împotriva oponentului politic. Ca să nu creadă cineva că aceste gânduri mi-au venit în cap azi dimineață, îmi permit să citez dintr-un editorial de al meu din TIMPUL din 28 decembrie 2009. (Apropo, ar fi foarte interesant ca unii scribi care-l lustruiesc azi pe Filat să republice și ei ce scriu prin 2009).
Iată ce scriam atunci: „Actuala guvernare mai pare pe alocuri inhibată, se mișcă în zigzaguri, mai crede că poate „împăca” unele lucruri. Ea trebuie să înțeleagă însă că Moldova, e într-adevăr la răscruce. Moldova nu are altă cale decât cea a decomunizării țării și a decriminalizării economiei, respectând cu sfințenie fiecare virgulă din Constituție. Noii lideri ai RM trebuie să convingă societatea că în toate acțiunile lor nu primează fostele frustrări, umilințe și insulte, nu setea de revanșă și spiritul de vendetă, ci Constituția și celelalte legi ale țării. Iată de ce, în actuala conjunctură politică, marea problemă a actualei guvernări este comunicarea cu societatea. Deficitul de comunicare poate fi fatal pentru ea, dar și pentru Moldova”.
Cum a comunicat cu noi în acești patru ani actuala guvernare, am văzut. Acum vrea să se spele cu un miting. Dacă azi jumătate din populația Moldovei vrea în Asia, nu în Europa, vina e a celor care ne îndeamnă acum să participăm la „acțiunea geopolitică ingenioasă” de duminică… Nu de dorul Europei organizează ei acest miting…
De aceea, dacă aș merge duminică în PMAN, apoi numai pe post de lichea, fraților, dar nu ca prost, vorba bătrânului actor, citat de Dan Puric.
P.S. Știți de ce mă tem cel mai tare ca să merg la mitingul de duminică? Mă tem să nu-l aud pe Filat scandând „Jos mafia!” și pe Lupu scandând „Jos comuniștii!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!