Femeia

O lady la masă : Afacerile

Dacă este invitată să facă afaceri în timpul mesei, doamna menţionează clar că intenţionează să profite de ocazie ca să discute problema respectivă. Scurtează conversaţia de complezenţă în cel mai elegant, dar ferm mod posibil. Nu e deloc nepoliticos din partea ei să aducă înapoi la subiect o conversaţie care a deviat, printr-o întrebare simplă şi directă precum: „Deci, ce zici de afacerea Brinkley?..”. Chiar dacă toţi invitaţii decid să irosească şansa de a discuta despre afaceri, o lady îşi păstrează demnitatea, integritatea şi calmul. Ştie că nu e nevoie să le cânte în strună celorlalţi ca să-şi facă treaba. În viitor, dacă va avea posibilitatea, le va sugera clienţilor sau partenerilor că e mai bine să discute despre afaceri la masa din sala de conferinţe, eventual cu sucuri şi sendvişuri.

Dacă întâlnirea de afaceri are loc în sala de mese a unui restaurant, toţi participanţii îşi vor închide telefoanele mobile sau, cel puţin, le vor lăsa pe vibraţii. Ca un gest ce dovedeşte consideraţie pentru comeseni şi pentru cei de la mesele învecinate, dacă trebuie să vorbească la telefonul mobil, doamna va părăsi sala. A trecut vremea când toată lumea era convinsă de nevoia urgentă de a răspunde la un apel… La sfârşitul unui dejun sau al unei cine de afaceri, e foarte puţin probabil ca invitaţii să se ofere să contribuie la nota de plată. Dacă însă asemenea oferte apar, o lady spune simplu: „Nu, mulţumesc. De asta se ocupă Parkley Sprockets”.

Invitaţii la birou

Dacă o lady este invitată de un coleg de serviciu la cină sau la orice altă reuniune, nu va presupune că toate persoanele din birou au fost invitate – doar dacă invitaţia nu a fost pusă pe avizier sau nu a fost distribuită prin e-mail în tot biroul…

La un interviu de angajare

De multe ori un interviu de angajare se poate desfăşura la masă. Asemenea ocazii permit potenţialului angajator să evalueze personalitatea şi abilităţile sociale ale intervievatului. La astfel de interviuri de angajare este bine să nu uitaţi că:
● O lady aşteaptă ca gazda sau altcineva de la masă să dea tonul, înainte ca ea să înceapă să mănânce sau să bea.
● Pentru a evita întâmplările neplăcute în timpul interviului, o lady evită să comande mâncăruri care pot curge sau pot păta, precum pastele – doar dacă nu e sigură că le poate mânca fără probleme.
● Dacă discuţia pare să devieze de la afacerea propriu-zisă, doamna poate încerca să o aducă la subiect, spunând: „Multi-Net a câştigat foarte bine anul trecut. Nu-i aşa?”.
● Dacă gazda propune un restaurant unde doamna nu poate sau nu vrea să mănânce, spune acest lucru cât mai repede. De cele mai multe ori însă, nu va fi întrebată care îi sunt preferinţele. În asemenea cazuri, face tot posibilul să găsească în meniu un preparat pe care îl poate mânca.
● Dacă discuţiile la masă ajung la subiecte neplăcute pentru o lady – de pildă, bancuri rasiste, etnice sau homofobe -, nu ia parte la ele şi nici nu se preface amuzată. Pentru a-şi păstra respectul de sine, poate opta să dea glas dezaprobării, afirmând că găseşte asemenea comentarii ofensatoare. Chiar dacă alege să tacă, va fi aflat destule despre compania pentru care ar putea fi rugată să lucreze. Asemenea comentarii pot să fie şi decisive atunci când hotărăşte dacă acceptă sau nu slujba.
● Dacă o lady nu bea alcool, nu e obligată să comande băuturi alcoolice.
● La un interviu, o lady trebuie să fie întotdeauna atentă cât alcool bea. Chiar dacă intervievatorii sunt şi ei ameţiţi, cu siguranţă vor avea îndoieli în privinţa unui potenţial angajat care trebuie urcat în taxi la sfârşitul serii.

(Din cartea „O lady la masă. Mic tratat de eleganţă” de Sheryl Shade, John Bridges şi Brian Curtis)

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *