Mai bine de două săptămâni, zi de zi, copilul a auzit aceeaşi poezie, la început pe un ton blând, apoi insistent, energic, aspru, disperat, iar spre final patetic: „Lecţiile sunt sarcina ta, tu trebuie să le faci singur, nu e corect ca în fiecare zi tot timpul meu liber să fie consumat exclusiv cu lecţii, apucă-te de treabă că aşa nu mai merge, o să te las să mergi cu tema nefăcută, să te faci de râsul clasei…” şi încă multe alte vorbe în plus, toate purtând acelaşi mesaj tivit cu deznădejde părintească. Şi pe neaşteptate, când speranţele mele erau aproape integral năruite, rezultatele au apărut. Au apărut sub forma unei compuneri, să zicem, sau notiţă, deşi mie mi-a semănat a cea mai frumoasă scrisoare de dragoste şi apreciere. Într-un puseu de regret asezonat cu determinarea de a pune capăt plictisitoarelor tânguieli, băiețelul a scris aşa: „O lume de vis. Lumea copilăriei este scumpă şi cu hopuri, hopuri când vin lecţiile, dar trecem şi peste ele. Şi cândva vei dori să mai fii la şcoală şi să faci lecţii în loc de examene sau muncă. Dacă o să spuneţi vreodată: „copilăria este neplăcută", mai gândiţi-vă!".
A se observa intenţia iniţială, primul titlu ales a fost „O lună de vacanţă”… după care imensul talent manipulator infantil a preluat şefia şi a zis: „Nu te juca cu focul, măi băiete! Schimbă placa şi compune repede ceva lacrimogen, dacă vrei să ai zile bune şi liniştite!”. Aş mai dori să adaug faptul că, deşi textul conţine TOATE greşelile gramaticale posibile şi imposibile, am pus totul pe seama emoţiei, am trecut cu vederea, am lăcrimat, am îmbrăţişat autorul şi i-am promis că de-acum înainte vom trece împreună peste aceste hopuri numite lecţii.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
