O mamă și 3 copii au ajuns la spital după ce au mâncat jeleuri cu canabis
O femeie și trei copii din Roman, județul Neamț, au ajuns la spital după ce ar fi consumat jeleuri cu canabis aduse din străinătate. Polițiștii fac cercetări, fiind nevoie de expertiză medicală pentru a confirma faptul că dulciurile conțineau droguri.
Polițiștii nemțeni au fost sesizați prin apel 112 după ce la o unitate medicală din Roman au fost internate patru persoane, care se simțeau rău.
Din primele verificări, se pare că sâmbătă, în jurul orei 12:00, o femeie de 39 de ani, împreună cu trei copii, cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, ar fi consumat mai multe jeleuri, fabricate în afara țării. După ce au consumat dulciurile, cei patru s-au simțit rău și au fost transportați la o unitate medicală, din municipiul Roman.
Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Surse judiciare arată. luni, că este vorba despre jeleuri cu căpșuni aduse din străinătate de un prieten al celor patru persoane. În prezent se fac verificări pentru a susține afirmația că au consumat jeleuri de canabis, fiind nevoie de o expertiză medicală, care încă nu s-a făcut.
Sursa: Mediafax
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!