Justiție

O minoră de 15 ani, condamnată la închisoare după ce a jefuit mai multe biserici și grădinițe, împreună cu alți copii

O minoră de 15 ani a fost condamnată la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare pe un termen de trei ani după ce, împreună cu alți patru copii, a săvârșit o serie de furturi din mai multe biserici și grădinițe din municipiul Ungheni. Hotărârea a fost pronunțată săptămâna trecută de magistrații Judecătoriei Ungheni, transmite Deschide.md.

Astfel, potrivit materialelor cauzei, furturile au fost săvârșite pe parcursul lunilor ianuarie-februarie 2022.

Primul caz a avut loc în noaptea spre 18 ianuarie, când cei cinci au pătruns în Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Ungheni, de unde au sustras bani și bunuri în valoare de 2 400 lei. Totodată, aceștia au stricat și mai multe icoane.

Peste câteva zile, minorii au pătruns în două grădinițe din localitate de unde au furat bani și bunuri în valoare de peste 9 200 lei.

Ulterior, la sfârșitul lunii ianuarie, aceștia au pătruns în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Ungheni de unde au sustras 4 000 lei, iar peste două săptămâni cei cinci au pătruns într-o altă grădiniță de unde au furat bani și bunuri în valoare de 4 800 lei.

La scurt timp după aceasta, minorii au pătruns într-o farmacie de unde au furat circa 11 mii lei.

În cadrul audierii, cei cinci și-au recunoscut vinovăția. Totuși, doar minora de 15 ani a fost trasă la răspundere penală – alți patru neavând 14 ani împliniți la momentul săvârșirii infracțiunii.

Astfel, prin decizia instanței, minora a fost condamnată la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare pe o perioadă de probațiune de 3 ani. În perioada respectivă, minora a fost obligată să nu-şi schimbe domiciliul şi/sau reședința fără consimțământul organului competent și să participle la programe probaționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *