O minoră din Edineț, impusă să presteze servicii sexuale și să lucreze la o livadă. Doi concubini își va petrece următorii 18 ani după gratii
O minoră din Edineț a fost amenințată cu bătaia și exploatată sexual de doi concubini din același raion. Aceștia duceau copila la diferiți clienți, printre care și bărbați în etate, și încasau bani de la ei. Mai mult, victima a fost implicată în activități ce țin de circulația și consumul de droguri. Cei doi concubini au fost condamnați la câte 18 ani de închisoare, transmite Jurnal.md.
„Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, în perioada august – septembrie 2022, inculpata în vârstă de 26 ani, prin înțelegere prealabilă și împreună cu concubinul său în vârstă de 33 ani, având intenția obținerii unor profituri, au recrutat și au adăpostit o minoră și prin încurajare și promisiuni false de a o remunera cu 100-200 de lei pe zi au pus-o să lucreze la o livadă de mere. Ulterior, tot ei, profitând de starea social vulnerabilă a minorei și urmărind scopul exploatării sexuale a acesteia, prin intermediul amenințărilor și aplicării violenței, sub pretextul unei datorii inventate de 12 mii de lei, au determinat-o pe ultima să presteze servicii sexuale. Aceștia transportau minora la diferiți clienți și încasau bani de la ei, pentru actele sexuale care aveau loc. Aceiași inculpați, au păstrat ilegal la domiciliul lor substanțe stupefiante, atât pentru consum propriu, cât și în scop de înstrăinare, în cadrul percheziției fiind depistate și ridicate o parte din ele. Astfel, în perioada cât s-a aflat adăpostită la făptuitori, minora a fost implicată și a fost prezentă la săvârșirea faptelor imorale, întrebuințarea alcoolului și activități ce țin de circulația și consumul de droguri. Aceasta a încercat să fugă, dar a fost descoperită de făptuitori, care au transportat-o înapoi la domiciliul lor. La 8 octombrie 2022, victima a reușit totuși să plece și a mers la casa bunicilor ei, unde a locuit până la recrutarea sa”, se arată în comunicatul PCCOCS.
De asemenea, atât femeia, cât și bărbatul au fost condamnați de Judecătoria Edineț, sediul Central, la câte 18 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru trafic de copii și circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare.
Prin aceeași sentință, un al treilea inculpat, care s-a dovedit a fi unul din „clienții” căruia tânăra i-a prestat servicii sexuale (în vârstă de 75 de ani) a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru act sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani și utilizarea muncii unei persoane, care este victimă a traficului de ființe umane. Pedeapsa i-a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 4 ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.