O misiune FMI vine în Republica Moldova pentru a analiza riguros politicile realizate în țară
„În luna aprilie – mai o misiune a FMI va veni în RM pentru a face o analiză riguroasă a politicilor pe care le realizăm (economice, monetare, bugetare ș.a.m.d.). Acest program de postmonitorizare categoric există. Acum la Chișinău se află o misiune a FMI și a Băncii Mondiale care face o analiză cuprinzătoare a sectorului bancar. Săptămâna viitoare, la Washington, voi avea întrevederi cu reprezentanți ai FMI și BM. Acum Fondul Monetar elaborează o scrisoare de evaluare a situației economice, financiare și monetare din RM pentru a o prezenta Băncii Mondiale, Comisiei Europene. În baza evaluării, aceste structuri ne vor oferi spijin pentru buget. Noi și pe viitor vom da dovadă de maximă prudență ce fel de politici promovăm, cum folosim banul public astfel încât acești parametri pe care FMI i-a reliefat să se mențină și pe parcursul anilor următori”, a declarat Leancă.
Amintim că ultima dată, o misiune a Fondului Monetar Internațional s-a aflat în țara noastră la sfârșitul lunii ianuarie curent. În cadrul discuțiilor cele două părți nu au reșit, însă, să ajungă la un numitor comun, în special la capitolul Taxei pe Valoare Adăugată în agricultură, care în acest an a fost redusă de la 20% la 8%.
Reprezentanții FMI au insistat pe aplicarea TVA de 20%, fără abateri, pentru toţi agenţii economici, inclusiv pentru cei din agricultură şi pe majorarea tarifelor pentru agentul termic până la un nivel sustenabil, care să nu admită acumularea de noi datorii a ţării noastre faţă de furnizorul de gaze. Autorităţile au declarat că în ambele cazuri este vorba despre decizii extrem de nepopulare, care într-un an electoral ar putea diminua şi mai mult încrederea în partidele de la guvernare.
Precedentul Acord al Republicii Moldova cu FMI a expirat la începutul anului trecut. În cadrul memorandumului, Fondul Monetar Internațional a alocat țării noastre 567 de milioane de dolari, dintre care 490 de milioane au fost transferați până în noiembrie 2012.
sursa: unimedia.info
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!