ActualitateExterne

O navă de război americană a acostat în Cambodgia lângă o bază renovată de China

O navă de război americană a acostat luni în Cambodgia pentru prima dată după opt ani, la câţiva kilometri de o bază navală renovată de China, informează AFP, potrivit Agerpres.

Membri ai marinei cambodgiene au întâmpinat luni nava USS Savannah în oraşul portuar Sihanoukville, în sudul ţării.

Anunţând această vizită vineri, ministrul cambodgian al apărării a precizat că ea este menită “să întărească şi dezvolte prietenia” şi “să promoveze cooperarea bilaterală între Cambodgia şi SUA”.

Relaţiile dintre Washington şi Phnom Penh se deteriorează de mai mulţi ani, în timp ce China a injectat miliarde de dolari în proiecte de infrastructură în timpul fostului lider cambodgian Hun Sen.

Din 2022, China finanţează renovarea bazei navale Ream, situată la circa 30 de kilometri de Sihanoukville şi construită la origine în parte cu fonduri americane.

Pentru Washington, Ream ar putea furniza Beijingului o poziţie strategică în golful Thailandei lângă Marea Chinei de Sud, o bună parte a căreia este revendicată de Beijing.

Însă autorităţile cambodgiene au negat în permanenţă că baza ar fi utilizată de o forţă străină.

Primele nave de război chineze au acostat la această bază în decembrie 2023. În luna mai anul următor, alte două au acostat în portul din Sihanoukville, în timpul celor mai mari manevre militare organizate vreodată între China şi Cambodgia.

Potrivit Ministerului Apărării cambodgian, 27 de nave de război americane au acostat în această ţară după 2007, însă vizita de luni este prima după opt ani.

Cei 103 de membri ai echipajului american se vor întâlni cu comandantul bazei Ream şi vor desfăşura activităţi pentru “a îmbunătăţi schimbul cultural şi cooperarea”, adaugă ministerul.

Secretarul american al apărării Lloyd Austin s-a deplasat în Cambodgia în iunie, pentru a relansa relaţia cu acest aliat apropiat al Chinei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *