O nouă diversiune rusească: „Unioniștii l-au făcut pe Ceban Primar, unioniștii o să-l facă și pe Dodon președinte”
În ultimii 4 ani, în spațiul mediatic, au fost parașutați o serie de „experți” și „analiști”, ce aveau misiunea să acrediteze, tot mai insistent, ideea că unioniștii sunt principala problemă a politici moldovenești, încercând astfel să valideze un fals moscovit potrivit căruia „unioniștii sunt ai lui Dodon” și că „e în interesul partidelor unioniste să erodeze constant încrederea în partidele de dreapta și de centru-dreapta”.
GOȘU – GROSU & CO și cele 8 teze ale Moscovei
Astăzi mă voi referi la istoricul cu studii la Moscova Armand Goșu și „expertul„ și/sau „consilierul” ex-premierului Maiei Sandu, ex-PLDM-istul, Ion Grosu.
Cei doi, semnează două texte, care ar fi trecut neobservate, dacă n-ar fi sărit în ochi o uimitoare sincronizare de masaje. Nu știu dacă această sincronizare este o simplă coincidență, sau cele „8 teze” uimitor de asemănătoare, au fost create în același laborator…
Armand Goșu, scrie la 3 ianuarie 2020:
1„Instituții din dreapta Prutului încurajează dezbaterea identitară și mișcarea unionistă, facilitându-i victoria lui Dodon”
2 „Pentru a-și crește șansele la al doilea mandat, Dodon are nevoie de partidele unioniste„
3 „Unioniștii, împrăștiați în zece partide, nu pot recolta voturi decât din zona de centru-dreapta, pro-europeană, de aceea atacă tocmai aceste formațiuni și nu
pe socialiști sau formațiunile pro-ruse”
4 „Atunci când dreapta pro-europeană crește și se consolidează, cazul recent al coaliției ACUM, rezultatul unioniștilor scade”
5 „Actualul președinte speră ca cel mai probabil contra-candidat, Maia Sandu, să fie tocată mărunt de liderii unioniști, acuzată de toate neîmplinirile din ultimul deceniu„
6„Unioniștii l-au ajutat deja pe socialistul Ceban să câștige primăria Chișinău, în finala cu Năstase. Dodon ar vrea ca unioniștii să repete isprava și la toamnă”
7 „În sufletele alegătorilor pro-europeni din Republica Moldova a încolțit speranța că tot acești consilieri aduși din România l-ar putea „îngropa” și pe Dodon”
8 „Unioniștii vor investi tot talentul lor, toate resursele mediatice puse la dispoziție de București, toată influența lor pentru a-i convinge pe alegători că nu e nici o diferență între Sandu și Dodon.”
Ion Grosu, 18 ianuarie 2020:
1 „Anume prezența partidelor unioniste pe jumătatea dreaptă a clivajului moldovenesc a vulnerabilizat toate construcțiile de guvernare de dreapta. Motivația acestui comportament este, oarecum rațională.„
2. „Politica moldovenească a generat mereu un fenomen aparent paradoxal, dar persistent în foarte multe iterații diacronice – alianța tacită între aripa pro-rusă de stînga și partidele unioniste”
3. „în interesul partidelor unioniste să erodeze constant încrederea în partidele de dreapta și de centru-dreapta.”
4. „Cum numai dreapta pro-europeană generează un lider și o mișcare puternică, cum rezultatele unioniștilor la alegeri se diminuează.”
5. „Unioniștii adoră să critice colegii lor de dreapta”
6. „Unioniștii deja au ajutat PSRM să cîștige alegerile în Chișinău”
7.„Te va dezamăgi pentru că liderii politici unioniști vor investi tot talentul, resursele și influența pe care o au ca să te convingă că Maia Sandu nu merită votul tău. Că e mai bine să stai acasă.”
8. „În 2020 unioniștii o vor ataca intens pe Maia Sandu”.
După cum vedeți, esența, acestor teze este identică, chiar dacă sunt camuflate prin ușoare „variații personale”. Sperăm cândva să aflăm „misterul” acestor „coincidențe” – cine și cui i-a „făcut un copy/paste”… sau ambii au primit tezele din aceeași sursă?
Ținta atacurilor lui Armand Goșu este în primul rând România. Modul ticălos în care și-a construit toată povestea arată că el nu a venit să „analizeze faptele” și să caute concluzii „logice” dar să traseze o serie de linii propagandistice antiromânești: până acum România îl susținea pe Plahotniuc, iar acum România „încurajează dezbaterea identitară” și îl face pe Dodon președinte. În ambele cazuri România este condusă de niște mizerabili. Pentru mai multă credibilitate, acesta demască „mâna Bucureștiului” vorbind despre „consilieri aduși din România” care lucrează pentru Dodon.
Grosu nu merge chiar așa de departe la acest capitol, limitându-se să acuze „unioniștii” că ar „vulnerabiliza” construcțiile de dreapta. Este neclar ce construcții visează Grosu, dar atunci când unioniștii au guvernat alături de proeuropeni, Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE și DCFTA, iar după excluderea unioniștilor de la guvernare forțele stataliste au vulnerabilizat acest stat așa într-un hal, încât l-au jefuindu-l de peste un miliard de Euro.
Cei doi revin la vechea diversiune rusească referitoare la marea alianță secretă dintre „dodon și unioniști”, (anterior în loc de Dodon era Plahotniuc). „Unioniștii erodează partidele de dreapta”. Logica acestor teze este destul de stranie. Pentru a împiedica această „erozie” unioniștii ar trebui să renunțe la propriile convingeri și să voteze tot soiul de moldovenești românofobi gen Popșoi și Kulminski (care o fac pe proeuropenii) și care mai apoi să guverneze alături de PSRM.
„Atunci când dreapta pro-europeană crește și se consolidează, cazul recent al coaliției ACUM, rezultatul unioniștilor scade”.
Haideți să ne uităm cum a votat „bazinul de centru-dreapta” în ultimii 15 ani:
2005: BMD – 28%
aprilie 2009: PL- 13%, PLDM – 12%, AMN – 9. 34 %
iulie 2009: AMN – 7%, PL – 14%, PLDM 15%, PD 12% = 48 %!
2010: PD- 12%, PL – 10%, PLDM 30% = 42%
2014: PLDM – 20%, PL 9% , PD15 = 44%!
2019: ACUM – 26%.
Vă dați seama ce dreaptă consolidată și în creștere avem, dacă blocul ACUM are cel mai slab rezultat al unui partid de dreapta în ultimii 20 de ani, iar exponentul acestei formațiuni a pierdut primăria în fața socialiștilor, pentru prima data în istoria acestei țări?
Unioniștii „critică” partidele de dreapta” și Maia Sandu va pierde anume din acest motiv! Pentru Moscova este vitală inocularea acestei idei. Rușii au nevoie de acest conflict: unioniști – Maia Sandu (PAS), pentru că doar o asemenea configurație le garantează rușilor că vor rămână la putere încă mult timp.
Un alt fals care se insinuează tot mai insistent este că „unioniștii l-au ajutat pe Ceban”. Această teză vine ca o scuză pentru ACUM pentru că una este să strigi „jos Plahoniuc” și cu totul altceva este să vii cu mesaje atractive pentru locuitorii unui oraș aflat în plină mizerie și degradare…
„Maia Sandu și Andrei Năstase nu au nicio vină în această înfrângere”! Partidele din dotarea celor doi, nu poartă nici o responsabilitate pentru faptul că în cele 5 luni de viață a Guvernul ACUM, n-au furnizat nimic concret în afară de așteptări urmate de dezamăgiri. Ei nu au nici o vină pentru faptul că cele mai importante instituții ale statului au alunecat, cu concursul lor direct, spre Dodon. Ei nu poartă nici o vină pentru faptul că au dat pe mâinile rușilor Curtea Constituțională. Cei doi, nu poartă nici o responsabilitate pentru transformarea concursurilor meritocratice în farse, și pentru faptul că cumătrismul (cacofonia este deliberată), a constituit baza politicii de cadre a marilor reformatori moldoveni.
Dacă ar fi să aceptăm logica că, „unioniștii” sunt cei care l-au ajutat pe Ceban să fie Primar, atunci ACUM sunt cei care i-au pus la picioarele lui Igor Dodon toată puterea în stat – instituție după instituție, iar mai apoi au dezertat de la guvernare.
Armand Goșu se plasează pe aceeași poziție ideologică cu Igor Dodon
Goșu merge mai departe de cât Grosu, reclamând „talentul, resursele și influența” unioniștilor care vor lucra pentru ca Maia Sandu să piardă. Este o afirmație în egală măsură de falsă și manipulatoare: În campania electorală prezidențială din 2016 unioniștii Ghimpu, Chirtoacă, Pavlicenco, au chemat simpatizanții săi să o sprijine pe Maia Sandu în turul doi. Anatol Șalaru a sprijinit-o chiar din primul tur, provocând nemulțumirea lui Mihai Ghimpu.
Exact același lucru l-au făcut unioniștii în alegerile locale din 2019, când l-au sprijinit în turul doi pe Andrei Năstase. Cu totul alta este problema, de ce alegătorul unionist de rând n-a rămas sensibilizat de aceste mesaje mobilizatoare. După ce ACUM, fiind la guvernare s-a înconjurat cu românofobi camuflați în europeniști și artizani ai națiunii civice moldovenești, după votul pro-rusesc de la APCE, după diversiunile anti-naționale de genul „războiul civil din Transnistria”, nu este mirare că mesajele liderilor unioniști în campania pentru Chișinău n-au fost suficient de convingătoare pentru alegătorii unioniști.
Istoricul cu studii la Moscova, Armand Goșu merge mai departe și îndrăznește să atace poziția Academiei Române într-o chestiune fundamentală a românimii din Basarabia – denumirea limbii. De fapt el se plasează pe aceeași poziție ideologică cu Dodon. Goșu este „iritat” exclusiv de naționalismul românesc al Academiei dar nu este „deranjat” de moldovenismul sovietic românofob și șovin al… Ministrului Educației din RM, Corneliu Popovici spre exemplu…
Campania prezidențială din acest an, cel mai probabil va fi o pregătire pentru viitoarele alegeri parlamentare anticipate. Acolo se va da adevărata bătălie pentru putere. Rusia se va opune oricărei prezențe a elementelor unioniste la guvernare, chiar dacă acestea se cifrează la peste 30% din electorat. Aceasta de fapt este și ținta sincronizării mesajelor anti-unioniste și anti-românești de pe ambele maluri ale Prutului din ultima perioadă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!