CSI / RusiaExterne

O nouă lovitură pentru Putin. Japonia retrage Rusiei statutul de „naţiunea cea mai favorizată”

Miercuri, Parlamentul Japoniei a aprobat revocarea clauzei „naţiunii celei mai favorizate” acordate Rusiei, o măsură luată în consonanţă cu alte ţări pentru a sancţiona Moscova pentru invadarea Ucrainei, transmite agenţia Kyodo. În urma acestei decizii, Rusia va pierde beneficiile în materie de tarife şi bariere comerciale, scrie Digi24.ro.

De asemenea, au fost introduse modificări legislative pentru a preveni folosirea criptomonedelor pentru ocolirea sancţiunilor economice impuse Rusiei.

În urma votului din parlament, guvernul prim-ministrului Fumio Kishida va emite decrete prin care toate importurile din Rusia vor fi supuse unor taxe vamale mai mari până la sfârşitul lui martie 2023, scrie Agerpres

Importurile de petrol brut şi gaz natural lichefiat, precum şi cele de paladiu, un metal rar folosit la purificarea gazelor de eşapament, nu sunt afectate deoarece nu le erau impuse tarife nici înainte ca Rusia să obţină clauza comercială favorabilă.

După ce guvernul de la Tokyo a decis că la începutul lunii expulzarea a opt diplomaţi ai ambasadei şi membri ai reprezentanţei comerciale ruse, aceştia au părăsit miercuri Japonia la bordul unui avion rus, potrivit unei surse familiarizate cu subiectul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *