O nouă lovitură pentru Rusia! Uniunea Europeană a respins cererea Moscovei de a plăti gazul în ruble
„Poziția noastră este aceeași ca a țărilor G7”, a spus Mamer, ca răspuns la o întrebare despre cum ar reacționa Uniunea Europeană la ordinul președintelui rus Vladimir Putin. Reacția oficialului european vine după ce Kremlinul a cerut ca gazele naturale livrate de Rusia să fie plătite în ruble.
„În ceea ce ne privește, am spus că livrările ar trebui făcute folosind dolari sau euro”, a adăugat Mamer.
Vă amintim, că anterior țările G7 au anunțat că decizia Kremlinului de a cere plata în ruble este încălcare unilaterală a contractului de livrare a gazelor. Ei au anunțat că refuză să plătească în valută națională rusească, iar președintele interimar al Consiliului Federației pentru probleme economice, Ivan Abramov, reitera că „dacă există condiția să achite în ruble, trebuie să achite în ruble”.
Ulterior, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitrii Peskov a declarat că dacă și UE va refuza oficial plata în ruble, Moscova va analiza situația și va lua decizii.
Totodată, Peskov a mai spus că Rusia nu va purcede la filantropie dacă europenii refuză să achite pentru gaz în ruble.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!