O nouă monedă pentru numismaţi
Moneda jubiliară are valoarea nominală de 100 de lei şi va fi atât ca mijloc de plată, cât şi în scop numismatic. De asemenea, noua monedă comemorativă este din argint, cu o greutate de 31,1 grame şi va fi emisă cu un tiraj de 500 de exemplare, potrivit unui comunicat de presă al BNM.
Cei care îşi doresc o astfel de monedă jubiliară, pot să o cumpere doar prin intermediul băncilor licenţiate. Preţul lor va fi stabilit în mod independent de fiecare bancă, însă nu va costa mai mult de 3 la sută peste preţul stabilit de banca centrală.
Moneda jubiliară va fi în rândul seriilor de monede comemorative deja existente în Moldova, precum „Aleea clasicilor din grădina publică”, „Personalităţi”, „Sărbătorile, cultura, tradiţiile Moldovei”, „Monumentele Moldovei”, „Cartea roşie a R. Moldova”. De asemenea, BNM a anunţat că, în anul curent, preconizează completarea seriei „Evenimente istorice” cu monedele „20 de ani de la proclamarea independenţei R. Moldova” şi „Chişinău – 575 de ani de la prima atestare documentară”. Ulterior, vor mai fi emise încă cinci monede din alte serii.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!