ExterneUcraina

O nouă săgeată chineză: Ucraina are nevoie de o încetare a focului şi nu de noi arme, pentru a ”stinge incendiul”

O nouă săgeată chineză – Ucraina are nevoie de o încetare a focului şi nu de noi arme, pentru a ”stinge incendiul”, afirmă ambasadorul Chinei la Moscova și vine imediat după declarațiile incendiare ale ambasadorului Chinei la Paris care indica că suveranitatea fostelor state sovietice este indoielnică.

Ambasadorul Chinei în Rusia, Zhang Hanhui, a declarat că China va continua să mențină o comunicare strânsă și o cooperare cu toate părțile pentru a reglementa situația din Ucraina.

Încetarea livrărilor de arme este necesară pentru a reglementa conflictul din Ucraina – le-a declarat jurnaliştilor, miercuri, ambasadorul chinez în Rusia, Zhang Hanhui, în timpul unei vizite de lucru la Saratov, relatează TASS.

„Considerăm că, în primul rând, este nevoie de o încetare a focului. Orice conflicte trebuie reglementate pe cale pașnică. O încetare a focului necesită o încetare a furnizării de arme. Incendiul trebuie stins cu apă, nu cu lemnea. Nu ar trebui să turnăm gaz pe foc”, a mai adăugat ambasadorul.

De asemenea, Zhang Hanhui a adăugat că Republica Chineză va continua să mențină o strânsă comunicare și cooperare cu toate părțile pentru a reglementa situația din Ucraina.

„Suntem pregătiți să menținem contacte strânse și cooperarea cu toate părțile și vom orienta eforturile noastre comune pentru consultări, pentru a crea condițiile necesare pentru negocieri pașnice pentru a reglementa acest conflict [din Ucraina]”, a mai susţinut ambasadorul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *