O nouă traducere a operei „Luceafărul” de Eminescu
Autorul îşi doreşte prin această lucrare să unească societatea, care, spune el, este dezbinată în două tabere – vorbitori de română şi vorbitori de rusă. Cartea conţine poemul luceafărul în cele două limbi, dar şi un studiu literar despre geniul Mihai Eminescu. „Întregul tiraj îl vom oferi Direcţiei educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău pentru ca elevii care studiază în limba rusă să aibă posibilitatea să citească o versiune contemporană. Ultima traducere a fost făcută pe timpurile sovietice şi este una ideologizată”, a spus autorul.
Mihail Lupaşco a menţionat că în viitorul apropiat planifică să traducă şi alte opere ale marelui poet, dar şi opere scrise de alţi autori, cum ar fi Nichita Stănescu. Astfel încearcă să aducă mai aproape de cititorii vorbitori de limbă rusă opera literaturii româneşti. În opinia sa, prin dialog cultural poate fi depăşită acea criză de care fac uz chiar şi politicienii.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei educaţie, Elena Vorotneac, a declarat că acest volum are o semnificaţie enormă, mai ales pentru elevii alolingvi, care îl învaţă pe Eminescu în original, dar ca să-l înţeleagă mai bine au nevoie de o traducere. „Această traducere este realizată impecabil, datorită faptului că Mihai Lupaşco a pătruns în esenţa operei. Nu a tradus mot à mot, dar a încercat să înţeleagă şi cultura slavă, şi cultura latină, pentru că metaforele noastre se deosebesc de cele din slavă şi au o încărcătură filosofică şi un mesaj care poate fi înţeles mai greu de o altă cultură, dar el a reuşit acest lucru”, a notat Elena Vorotneac.
Ziaristul Mihai Conţiu a remarcat că autorul oferă o posibilitate cititorilor ruşi să cunoască opera eminesciană. „Ca să te apuci să traduci „Luceafărul” trebuie să fii foarte îndrăzneţ şi să gândeşti profund poetic şi Mihail Lupaşco sunt convins are trăiri poetice şi autentice, pentru că în acest caz un traducător este un creator, un poet”, a notat ziaristul.
Cartea „Загадка Эминеску ” a fost editată în 300 de exemplare.
sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!