Social

O nouă „victimă” a FSB-ului rusesc? Contul de Telegram al șefului IGP – spart

Contul de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a fost spart.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că pe caz a fost pornit un dosar penal, transmite Știri.md.

”PCCOCS, de comun cu angajați ai altor autorități competente, cercetează sub aspect penal spargerea contului de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP).

Fapta investigată a vizat atât informația textuală, cât și fișiere transmise și primite de către șeful IGP – ilegalitate care între timp a fost întreruptă. Astfel, pe acest fapt a fost pornită urmărirea penală, cu privire la rezultatele căreia oamenii legii urmează să informeze ulterior, în măsura în care aceasta nu ar afecta urmărirea penală”, comunică Procuratura.

Vă amintim că canalele oficialilor țării, președintei Maiei Sandu, vicepremierului Andrei Spînu, a ministrului Justiției Sergiu Litvinenco au fost sparte, iar informațiile au fost făcute publice. Procuratura Generală (PG) anunță că s-a autosesizat și va investiga atacurile cibernetice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *