Actualitate

O persoană suspectă în dosarul de corupție de la „ASEM”, filmată în timp ce transmite o geantă plină cu bani unui vecin // VIDEO

Ulterior, ofiţerii CNA şi procurorii au percheziţionat apartamentul de alături, de unde au ridicat obiectele transmise, în care s-au dovedit a fi o sumă impunătoare de bani. Iată imaginile video care confirmă ilegalitatea comisă:

Procuratura Anticorupție și ofițerii CNA au decins în această dimineață la Academia de Studii Economice din Moldova. Perchezițiile se efectuează într-un dosar pe faptul luării de mită la susținerea examenelor. Schema a fost deconspirată în urma unor informații, obținute din interiorul instituției vizate, dar şi din alte surse.

Potrivit informațiilor frunizate de CNA, un examen ordinar la ASEM costă circa 1000 de lei, nota la practica de producție, între 1000 și 1500 de lei, iar teza de licență și master, între 400 și 550 de euro. Până în prezent, 9 persoane, printre care 6 profesori ai ASEM şi 3 intermediari, au fost reținute pentru 72 de ore.

Conducerea Academiei de Studii Economice și-a exprimat disponibilitatea de a coopera cu ancheta pentru identificarea angajaților instituției, implicați în fraudarea examenelor.

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *