Actualitate

O poetă a fost condamnată la închisoare pentru incitare la violenţă prin poeme

Potrivit actului de acuzare, Darine Tatour a difuzat în octombrie 2015 – în timp ce Israelul, Ierusalimul şi teritoriile palestiniene erau cuprinse de violenţă – o înregistrare video în care citea din poemul său "Rezistă, poporul meu, rezistă-le", ilustrat cu imagini ale ciocnirilor dintre palestinieni şi forţele israeliene.

"Nu mă mulţumesc cu o soluţie paşnică, nu-mi voi coborî drapelele, până când nu-i expulzez de pe pământurile mele (…). Rezistă în faţa furturilor coloniştilor şi urmează caravana martirilor", a declamat ea.

Tribunalul districtual din Nazaret (nord) a găsit-o de asemenea vinovată de susţinere a grupării Jihadul Islamic, a doua forţă islamistă în Gaza după Hamas. Potrivit documentelor instanţei, Darine Tatour a citat un comunicat al Jihadului Islamic chemând la "continuarea intifadei în fiecare colţ din Cisiordania", teritoriu palestinian ocupat de Israel de peste 50 de ani, exprimându-şi sprijinul faţă de această mişcare.

Poeta a fost condamnată la 5 luni de închisoare cu executare şi 6 luni cu suspendare, urmând să înceapă să execute sentinţa pe 8 august. Avocatul ei Gabi Lasky şi-a anunţat intenţia de a face apel.

Darine Tatour, originară dintr-un sat din apropiere de Nazaret, a fost arestată la 11 octombrie 2015 şi inculpată pe 2 noiembrie în acelaşi an, înainte de a fi eliberată în aşteptarea procesului.

Grupul internaţional al scriitorilor Pen a luat apărarea poetei. "Darine Tatour a fost găsită vinovată pentru a fi făcut ceea ce fac scriitorii în fiecare zi – folosim cuvintele pentru a sfida în mod paşnic nedreptatea", a denunţat grupul într-un comunicat în luna mai.

Arabii israelieni sunt descendenţii palestinienilor rămaşi pe teritoriile lor la crearea statului Israel în 1948. Ei reprezintă 17,5% din populaţia israeliană, majoritar evreiască, şi se declară victimele discriminării.

Sursa: agerpres.ro 


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *