Ne adâncim în sărăcie, dar mai avem (încă!) puterea să ne bucurăm de sărbători, să dansăm de ziua independenței, să recităm poeme de ziua limbii. Cât de fade și false sunt toate e ușor de bănuit. Pentru că și România sărbătorește mai nou pe 31 august Ziua Limbii Române, Muzeul Național al Literaturii Române s-a gândit să ne facă un cadou frumos. O donație de 5000 (!!) de titluri pentru bibliotecile Moldovei.
Cum suntem mofturoși la daruri, cei de la muzeu au alergat în stânga și în dreapta după hârtii, de la Ministerul Culturii din România, toate avizele muzeului, de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, de la Primăria Chișinăului, lista aprobată a cărților, documentul de predare-primire. Un teanc de acte respectabil pentru o donație masivă.
În noaptea de 31 august mașina Muzeului Național al Literaturii Române a fost întoarsă din drum de vameșii moldoveni. Cum observa și Alexandru Vakulovski, banii veniți din România sunt bine primiți, microbuze pentru elevi, echipamente pentru MAI sau spitale, toate sunt bune, nu le întoarce nimeni, dar cartea românească nu are voie în țară.
Și ca să înțelegeți cât de nefondate erau „motivele" vameșilor, imaginați-vă că li s-a spus celor de la muzeu că donația poate fi făcută de o persoană fizică autorizată (PFA), adică de micii afaceriști, dar nu de instituțiile de stat. Instituțiile de stat nu pot da, nu pot primi, decât prin Monitorul Oficial. Cinci mii de titluri de carte românească s-au întors în București. Mai penibil de atât nu se poate. Aceasta este frăția moldo-română, aceasta este cultura noastră comună.
Apoi mai avem curajul să ne plângem de lipsa cărții românești. Să spunem public că avem o cultură comună. Să mulțumim editurilor din România că publică autorii de la noi. Prefăcătorie care ne amintește de promisiunile politicienilor noștri că mergem spre Europa, când de fapt vrem banii Europei, nu și valorile ei. Vrem banii României, nu și cultura noastră comună.
Să nu mă ia nimeni cu povești despre legislație. Asta nu e o scuză, dacă legea chiar nu permite aducerea cărților din România, schimbați legislația. Cu atât mai mult cu cât nu e o poveste nouă, am mai scris, am mai discutat despre dificultățile pe care le au editurile românești de a veni la Chișinău, la Saloanele de Carte. Cele mai multe edituri au renunțat la idee. Cu excepția domnului Cristescu de la Tracus Arte, care se pare că încă are nervi și putere (și bani) să aducă an de an cărțile editurii, nu mai putem să ne lăudăm cu alți editori.
Mi s-a făcut rușine când la Salonul Internațional de Carte de anul acesta m-am întâlnit cu Gavril Țărmure, un editor foarte bun de carte. Cine nu a auzit și nu a citit cărțile de la Charmides? Ei bine, domnul Țărmure era doar un vizitator al târgului, nu un editor care să fi îndrăznit să își aducă la vamă cărțile, chiar dacă cel mai recent titlu al său este al unei poete de la noi.
Ce să mai spun? Așa suntem. Așa mint politicienii noștri că vor valori europene. Le vor până la vamă, iar de acolo le trimit înapoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
