O primăvară cu sucuri naturale
Acestea sunt o sursă pentru o altă substanţă esenţială pentru sănătate – apa. O dietă cu fructe şi legume ajută la prevenirea şi tratarea multor suferinţe.
Previn cancerul şi bolile de inimă
Cercetările în nutriţie arată că substanţele chimice din plante, numite substanţe fitochimice, sunt cheia prevenirii unor boli grave cum sunt cancerul, bolile de inimă, astmul, artrita, alergiile etc.
Legumele şi fructele conţin şi enzime, la fel de benefice organismului. Îmbunătăţesc dieta, ajută la detoxifierea organismului şi la restabilirea funcţiilor celulare şi musculare. Ca urmare, dobândim mai multă energie şi ne vindecăm mai rapid, dacă suntem bolnavi. Cu ajutorul storcătorului, putem prepara sucuri proaspete de fructe şi legume. Aceasta reprezintă cea mai bună modalitate de a hrăni organismul. Storcătorul de fructe tipic stoarce fructul şi îndepărtează pulpa şi fibrele.
Acest lucru face sucurile uşor de digerat şi de asimilat. Înainte de a fi stoarse, se îndepărtează seminţele (în special sâmburii de măr, care conţin cianură), petele de pe ele şi anumite părţi din plantă, ca de exemplu partea mai groasă a morcovului, care conţine toxine.
Pentru micul dejun
Un bun energizant şi detoxifiant este amestecul următor: 90 g morcov, 50 g ardei gras, 25 g spanac, 25 g ceapă, 50 g ţelină, 90 g castravete, 50 g roşii. Se poate adăuga sare grunjoasă. Sucul conţine vitamina A, vitamina C, fier, potasiu, selenium, zinc.
Pentru masa de prânz
300 g miez de pepene verde şi 125 g zmeură. Se pot folosi şi sâmburii pepenelui, aducând un surplus de vitamine şi minerale. Acest amestec de fructe conţine vitamina A, vitamina C, potasiu, fier şi calciu. În plus, înlocuieşte cu succes un desert.
Pentru masa de seară
125 g ananas proaspăt, 125 g struguri, 50 g salată verde, 50 g ţelină. Conţine vitamina B6, vitamina C, magneziu, niacin, triptofan. Combinaţia este delicioasă, plină de vitamine şi te ajută să ai şi un somn odihnitor.
TIMPUL (Suplimentul Femeia)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!