Social

O privelişte zguduitoare…

Alţii au mai fost pe furiş, însă de data aceasta, împreună cu primarul Mihail Merzâncu, un crup de cotmăreni au intrat cu permisiune în localitatea de baştină pentru a vedea ce au lăsat în urma lor apele Prutului.

„Este o privelişte zguduitoare. Priveam cu ochi în lacrimi la ceea ce au fost cândva cele peste 500 de gospodării ale oamenilor. Multe s-au ruinat, altele sunt pe cale să se năruiască. Este dureros şi trist, dar trebuie să depăşim situaţia”, a declarat pentru TIMPUL primarul comunei Cotul Morii.

El speră că, în această săptămână, apele care mai acoperă unele porţiuni de drum se vor retrage astfel ca şi ceilalţi consăteni să revină la ceea ce a mai rămas din casele lor.
Mihail Merzâncu a amintit că, începând de astăzi, comisia instituită prin hotărâre de guvern va iniţia şi procedura de identificare şi procurare a caselor pentru cei care au pledat pentru o locuinţă deja construită, iar înălţarea caselor pentru sinistraţi va începe din 23 august, aşa precum a anunţat prim-ministrul Vlad Filat.
Mai există, însă, un şir de probleme. Tot azi urmează să aibă loc o adunare a cotaşilor care deţin parcele pe terenul rezervat construcţiei caselor pentru sinistraţi. „Va fi dificil să-i convingem pe toţi ca să cedeze loturile în proprietate publică, însă sunt sigur că oamenii vor da dovadă de solidaritate şi înţelegere”, declară primarul.

La 6 august a fost publicat caietul de sarcini în buletinul achiziţiilor publice, urmând ca organizaţiile de construcţii să-şi prezinte ofertele în ceea ce priveşte participarea la edificarea caselor de locuit.
La Nemţeni, mai multe familii au anunţat deja autorităţile că preferă să le fie procurate alte case. Pentru locuitorii din Cotul Morii vor fi construite 512 case, pentru cei din Sărăteni – 145, iar pentru sinistraţii din Nemţeni vor fi înălţate 140 de case.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *