Interviu

O provocare comunista

Moderator: Stam de vorba cu doi reprezentanti ai formatiunilor intrate in parlament, potrivit rezultatelor pe care le avem in urma scrutinului din 5 aprilie – Oleg Cernei din partea AMN si Alexandru Tanase, prim vice-presedinte al PLDM. Vom discuta despre evenimentele post-electorale, despre ceea ce s-a intamplat pe 7 aprilie mai ales, pentru ca au fost incendiate sediile Parlamentului si Presedintiei. Manifestarile au continuat, s-a vazut clar ca s-a incercat o noua provocare si in fata sediului Guvernului. Domnule Tanase, ce au insemnat evenimentele, in opinia dvs.? De ce s-a ajuns la violente, la devastarea celor doua principale institutii ale statului?

A. T.: Ceea ce s-a intamplat in Piata si in fata Parlamentului si a Presedintiei, pe 7 aprilie, nu este altceva decat o provocare monstruoasa, pusa la cale de actuala Putere, impreuna cu serviciile secret, care au gestionat aceasta situatie de la A la Z. Astazi, in aceasta tara nu exista niciun partid de opozitie ce ar avea capacitatea sa scoata in piata un asemenea numar de persoane. Ei sunt cei care au gestionat, inclusiv prin internet. Au avut din timp pregatite echipe care au fost infiltrate in mediul protestatarilor. Acestea, de fapt, au condus multimea care a iesit de la ore, fara sa stie exact unde merge si pentru ce merge. Au gestionat masele acolo unde au vrut. E un caz similar cu incendierea Reichstagului de catre Hitler, pentru a putea instaura dictatura. Exact asta au facut comunistii. Pentru a sti cine sunt autorii acestor faradelegi, trebuie sa vedem mai intai de toate cine are de profitat pe seama acestei situatii – doar Partidul Comunistilor si nicidecum altcineva.

Moderator: Dar si Federatia Rusa, care are nevoie de destabilizare in zona sa de influenta. Dupa ce am urmarit evenimentele din Georgia si Ucraina la inceputul acestui an, vedem ca pentru RM exista un scenariu aparte.

A. T.: Printr-o singura lovitura, PCRM si actuala Putere – care, de fapt, este „partid-stat” – a reusit sa obtina scopurile pe care le urmareste de multi ani. Explicatia logica a acestor provocari trebuie cautata in aceasta campanie electorala cand, pentru prima data, oamenii au fost informati de partidele din Opozitie despre marile faradelegi facute in aceasta tara de catre PCRM. Pentru prima data s-a spus deschis despre faptul ca exista miliardarul Oleg Voronin. Pentru prima data s-au scos in vileag toate proiectele coruptioniste majore prin care s-au spalat si s-au delapidat miliarde. Evident ca aceasta informatie a trezit nemultumire in randul comunistilor, care au decis sa anticipeze, sa preia controlul si sa organizeze ei aceste actiuni de protest. Au vrut sa gestioneze protestele astfel, ca mai apoi sa culpabilizeze Opozitia. Am o singura intrebare: cum a fost posibil ca, in campania electorala, partidele politice sa poata aduna cu greu in salile universitare cate 100-150 de studenti, ciocnindu-se cu o opozitie clara din partea administratiilor, iar pe data de 7 aprilie, intr-un mod miraculos, cu acordul tacit si cu indemnul administratiilor institutiilor de invatamant, toti acesti oameni au iesit in strada? Exista foarte multe semne de intrebare… PLDM, in comun cu celelalte partide importante, va solicita si vom asista la crearea unei comisii cu participarea expertilor externi, din partea SUA, UE…

Moderator: Din partea UE, cine sa vina? Acolo avem o criza politica in Cehia…

A. T.: Noi vom purta negocieri cu reprezentantul Comisiei Europene la Chisinau si vom solicita asistenta lor, sa ne trimita experti din partea OSCE pentru a urmari materialele video care sunt multiple si care trezesc foarte mari suspiciuni vizavi de actorii care au participat la aceste debandade si care, in mod clar, au fost ghidati de catre cei care detin controlul asupra procesului de invatamant, asupra situatiei in ansamblu. Ei sunt comunisti.

Moderator: Il intreb si pe dl Cernei, pe care l-am vazut in imagini prezent acolo, incercand sa calmeze spiritele atunci cand deja se arunca cu pietre in politisti: era imposibil din partea politicienilor aflati acolo sa gestioneze situatia, incat sa nu degenereze in ceea ce a degenerat?

O. C.: Vreau sa mentionez cum a demarat aceasta actiune. Oamenii au venit in PMAN. Toata lumea era cu intentie pasnica – de a-si exprima protestul fata de fraudarea alegerilor. Noi vorbeam la un megafon, iar la un moment dat, o parte din tinerii de langa Parlament au inceput sa se indrepte spre cladire. Am ramas uimiti: cine a dirijat multimea spre Presedintie? Mai apoi, m-am deplasat si eu. Ma uitam cum seful Directiei Securitate a mun. Chisinau, cu alti colegi, foarte lejer, zambaret, mergeau cu aceasta multime. Cand au ajuns spre Presedintie, de acolo veneau alti angajati ai Serviciului de Securitate. Au dus lumea incolo si stateau foarte linistit in multime. Ma intreb: de ce politia, conform legii, nu a asigurat paza acestor doua institutii de stat? Stiind ca vine o multime de oameni, trebuia sa puna bariera din politisti la 50 metri de institutiile statului, cum prevede legea…

A. T.: Si cum fac ei de obicei.

O. C.: Si atunci, am vazut in multime oameni infiltrati – de vreo 50 de ani – care strigau „Sus! Sus! La Presedintie!”. Acolo erau sapte politisti in fata acestei multimi de vreo zece mii. La un moment dat, toata lumea a urcat pe scari. Am ramas socat. Abia atunci au iesit din spatele Presedintiei oameni cu casti…

A. T.: Si tunul cu apa, care a incitat special spiritele.

O. C.: Cand s-a ajuns pe scari, am incercat sa aplanam spiritele. De fapt, politia n-a facut nimic, desi a venit Papuc, a venit Zubic. Ei n-au incercat sa gaseasca limbaj comun cu manifestantii. Prezenta politistilor cu casti, dupa care Zubic a adus o masina de pompieri care a provocat furia oamenilor…

A. T.: De fapt, pe data de 6 seara, cand au inceput sa se adune manifestantii in piata, colegi de la primarie m-au sunat sa-mi spuna despre ce se intampla in piata, pentru ca nimeni nu stia despre aceasta. Noi suntem alesi locali si suntem obligati sa vedem ce se intampla acolo. Ne-am prezentat si am vazut. Am avut o discutie cu Gumenita, cu Corduneanu: voi nu vedeti ca masa aceasta este ghidata de un grup foarte bine pregatit, cu Tricoloruri in jurul capului, baieti facuti care incitau spiritele?! L-am tras pe unul din multime si zic: „De ce tipi tu Romania? Pentru ce ati venit incoace? Ce vreti voi sa faceti?”. I-am spus lui Gumenita sa fie atent, pentru ca este un grup de oameni care controleaza aceasta multime. El mi-a spus sa-i linistim noi. Am cerut de la el o portavoce ca sa le spun oamenilor sa stea pe loc. Gumenita dispare in mod miraculos. La un moment dat, ca la indemnul unei baghete magice, toata multimea pleaca spre Parlament. Am ramas socat. Am facut si noi manifestatii si stiu cat e de complicat sa ghidezi 100 de oameni, dar 2000 de oameni sa-i duci atat de simplu la Parlament… Am mers la Parlament sa vedem ce se intampla. Gumenita era acolo cu comisarul de la Buiucani. Mi-a spus ca, uite, sunt cativa „brigadiri”. Am intrebat de ce nu sunt acestia eliminati din multime, ca strigatele nu dauneaza nimanui. Apoi, cei din fata au inceput sa sara de pe o scara pe alta si i-au speriat pe politisti. Vorbeam cu politistii sa nu-i lase sa mearga spre Parlament, dar, la un moment dat, ei au desprins lantul viu si ceilalti au inceput sa se bage spre Parlament.

O. C.: Dvs. ati vorbit despre seara zilei de 6. Eu vorbesc despre data de 7, cand s-a luat cu asalt Presedintia. In momentul in care s-a ajuns pe scari, am incercat cu Calin Vieru, dl Filat si dl Fruntasu sa readucem multimea in Piata. Oamenii au inceput sa coboare scarile, dar pentru ca am avut o singura portavoce, n-am fost auziti de multime, unde se aflau persoane agresive, la zece metri de bariera, care au spus „Dar cine sunteti dumneavoastra?”. Erau agresivi si foarte montati, cu masti. Au venit avand rucsacuri cu cutii de plastic, cu prundis, cu nisip. Mai intai, s-a aruncat cu hartii impotmolite, ca sa se incite la violenta. Chiar cand s-a intrat in Presedintie, inauntru statea seful Serviciului de paza, dl Bodorin, si l-am intrebat de ce n-au forte care sa limiteze accesul oamenilor pe scari. El statea cu trei persoane si ma ruga sa scot oamenii. Am cerut o portavoce. In Presedintie exista amplificare, erau boxe la primul etaj, care puteau fi folosite pentru a dirija oamenii. Cu mare greu am scos oamenii din Presedintie. Dar ce am vazut, am vazut oameni foarte agresivi, montati, multi vorbitori de limba rusa, unuia i-am scos masca…

A. T.: Cei care strigau „Unire!” erau vorbitori de limba rusa…

O. C.: Daca niste persoane intra intr-o institutie, nu vad de ce trebuie sa distruga. In momentul in care intrau in birou, stiau exact ce trebuie sa faca, distrugeau…

A. T.: Cum au putut ei sa ajunga sa arboreze tricolorul, de unde au stiut ei cum se patrunde acolo, pe acoperis?

O. C.: In momentul in care ei s-au dus cu drapelul sus, eu eram alaturi de dl Bodorin. Pe internet sunt pozele cum stau politistii. A venit grupul de tineri care a solicitat sa arboreze drapelul UE pe sediul Presedintiei. Dl Bodorin a chemat politistul de la paza, insotit de doua persoane in civil care, impreuna, au condus tinerii pana pe acoperis. In poze se vede prezenta politistilor. Dl Bodorin a dat indicatii sa li se permita sa arboreze Tricolorul pe cladirea Presedintiei. De ce a fost nevoie ca lor sa li se permita acest lucru? Nu era nicio disponibilitate de a opri multimea. Miercuri, in fata Guvernului, s-a intamplat acelasi lucru. S-a incercat intrarea in Guvern. Nu s-a intamplat, deoarece am incercat sa-i deosebim pe cei care au venit sa protesteze pasnic de cei care erau agresivi. La un moment dat, cand oamenii pasnici s-au retras, a ramas grupul agresiv, toti fiind mascati. M-am apropiat de un tanar agresiv, i-am scos masca si el, in limba rusa, mi-a replicat: „Sto ti hoces?”. Dar striga „Romania!”. Seful Serviciului de securitate s-a adresat la mine, spunandu-mi ca in piata, in Scuarul Operei, au venit puscariasi care beau votca si o sa vina aici. De ce mi-a spus mie, cand ei sunt cei care trebuie sa ia masuri? Am vazut personal un lider al organizatiei „Noua Generatie” in Presedintie cu mape sub brat. Iurie Rosca a spus ca nu sunt reprezentanti ai sai, dar eu sunt martor – un reprezentant din „Noua Generatie”, care a sarit peste geamul Presedintiei si a iesit de acolo cu un set de materiale. Au luat documente de evidenta contabila, au venit cu dosare si mi le aratau…

Moderator: Credeti ca s-au luat anumite materiale, documente?

A. T.: Comunistii au calculat foarte bine ce au facut – oricine va veni la putere, nu va putea niciodata sa probeze ce au facut, care a fost sistemul decizional. Ei au stiut ca este necesar de a incendia Presedintia si Parlamentul, deoarece numai asa poti sa stergi urmele faradelegilor facute. Am vazut un ins ce era cu caine de rasa, dresat, un ins foarte agresiv, care vorbea in limba rusa, care arata clar a element interlop. El tipa: „Romania!”. Eram cu dl profesor Jigau la intersectia strazilor Stefan cel Mare si Sfatul ?arii, cand au venit unii cu scaunele, cu fetele descoperite
Erau camere care ii filmau si acesta striga in rusa „stoi zdes, ato nas uceastok!”. Avem mai multe semnale ca la aceasta actiune au participat tineri din Transnistria, au participat tineri comsomolisti din Balti. Avem multe informatii ca membri ai „Noii Generatii” au fost implicati cu harta Romaniei Mari. Cand am vazut ca trei tineri s-au urcat pe frontispiciul Presedintiei, in maiouri verzi, si au arborat harta, am inteles ca este o provocare „marsava” si monstruoasa. Este obligatia noastra, a societatii, sa scoatem la iveala cine totusi a stat in spatele lor. O sa vedeti ce o sa se intample. Sunt peste 200 de oameni arestati carora o sa le incrimineze aceste fapte. Ei sunt oameni care din prostie s-au lasat condusi de acesti provocatori ai SIS-ului.

Moderator: Voronin insista sa fie depistati acum, sa afle cine sunt parintii lor…

A. T.: Nu ne trebuie parintii. Voronin trebuie acum sa spuna clar ce a facut el. El era mult prea sigur pe sine. Cand se devastau ambele sedii, avea o siguranta de nesabuit. Unde era politia? Noi avem politie foarte bine echipata. Din China au fost importate 200 de echipamente speciale, casti, scuturi… De ce a fost trimis detasamentul „Scut”, din care fac parte aproape ca niste copii, care abia mai ieri au iesit de pe bancile scolii?

O. C.: La Parlament, atunci cand au scos carabinierii, soldati in termen, Papuc statea si zambea de pe pragul Parlamentului. Au lasat carabinierii in afara, au inchis usile metalice din fata Parlamentului si au lasat carabinierii blocati intre multime si aceste usi. Papuc si Zubic au ramas in interior, nici n-au incercat sa-i dirijeze, sa-i retraga sub peretele Parlamentului. Carabinierii din interior, in momentul in care s-a incendiat Parlamentul, se sufocau, se temeau sa iasa prin multime.

Moderator: Este invinuita si Romania…

A. T.: Ei au declansat o propaganda prin intermediul tuturor serviciilor secrete pe care le controleaza, in toate localitatile tarii difuzeaza mesajele lor, clare. As fi bucuros sa aud macar o proba, sa vad exact care este atributia Romaniei la ceea ce au facut ei. Care este logica unor proteste atunci cand nu exista un presedinte, un Parlament? Demisia cui o ceri? Afara, cine? Evident, evenimentul a fost gandit din timp. Ca noi sa nu depistam fraudele din perioada alegerilor, ei au culpabilizat Opozitia, ca orice frauda care va iesi la iveala sa nu fie credibila. Comunistii si-au atins scopul pe care l-au dorit. Iar ceea ce tine de distrugerea Presedintiei si a Parlamentului – tot ei vor avea de castigat, deoarece tot firmele lui Oleg Voronin vor repara cele doua sedii. Exista o informatie care trebuie verificata: cu trei luni in urma, au fost alocati bani pentru renovarea acestor cladiri. Am vorbit cu dl Balan de la Alianta „Moldova Noastra”, care ne-a relatat o informatie extrem de curioasa: in jurul orei 8.00, el a venit in fata Parlamentului, fiindca a auzit ce se intampla. A dorit sa intre inauntru, dar n-a putut, caci era incercuit de politisti. Unul dintre acestia l-a recunoscut si i-a permis accesul. El a mers spre biroul sau, care nu era devastat. S-a convins ca totul e bine, iar dimineata, cand a venit din nou, totul era distrus si cladirea incendiata. Cine le-a permis vandalilor sa intre dupa ce protestatarii erau deja plecati? Cine a incendiat cladirea Parlamentului? Nu poti incendia o asemenea cladire, daca nu ai dispozitive speciale.

O. C.: Mai ales sala de sedinte a Parlamentului.

A. T.: Am vazut poze in care, la ora 16.50, doi politisti, impreuna cu doi tipi arborau steagurile. Cum s-a intamplat ca, la ora patru seara, se aruncau si grenade fumigene?

O. C.: Miercuri, comunistii au regizat mitinguri de protest in mai multe raioane. In fata Presedintiei au adus de la Calea Ferata angajati in civil, combatanti care stateau in multime. Am intrebat cine v-a infiltrat in multime, cine v-a chemat aici? „Moldova 1” a transmis in direct de pe cladirea Guvernului imagini, manifestantii din PMAN si, totodata, faceau transfer de imagini la distrugerile facute la Presedintie. M-au luat si pe mine in prim-plan. Aceasta este o manipulare. Eu, care stateam acolo si incercam sa calmez spiritele, am fost supus unei manipulari prin intermediul televiziunii nationale. Vreau sa va asigur ca unul din autori este acel care s-a ocupat 19 ani de aceste scandari – „Basarabia – pamant romanesc!” -, care a avut pe ziarul sau harta Romaniei Mari, care a educat „Noua generatie – salvatoarea natiei!”, care facea trimiteri la careta lui Radu Gir si la miscarea legionara. Am vazut cum Iurie Rosca, cel care a tacut chitic, la cateva zile dupa alegeri a iesit in prim-plan la EU TV sa aduca invinuiri foarte grave tinerilor. Daca au fost unele iesiri nationaliste la proteste, ele erau ale generatiei PPCD-ului. Ei au promovat aceasta ideologie. Am facut o asociere… Eu am fost liderul miscarii studentesti in 1995. Am stat o luna de zile in piata cu peste o suta de mii de studenti, dar nu s-a aruncat nicio piatra, nu s-a stricat nicio sticla, si-mi pun o intrebare de ce atunci noi am obtinut succese. L-am impus pe presedintele Snegur sa vina in parlament, dupa patru ani de guvernare, cu Partidul Agrarian, sa spuna ca numele corect al limbii noastre este romana. Acum, cand am vazut furia acestor oameni, m-am dus sa-i vad pe acesti brigadiri… Ce credeti, erau tineri de la scolile-internat, minori? Erau veniti de la Tighina, persoane instruite, care stiau ce sa faca. Toti erau mascati, toti stiau ce sa scandeze. La ora 4.00, au dat un ultimatum: „Ora 4!”, „Ora 4!”. Acesta erau un semn – e timpul de atacat Guvernul. Nu poate un om care vine separat in piata sa inteleaga aceste semne, elemente de organizare. Erau foarte multi recidivisti, puscariasi care au fost amnistiati anul trecut. Peste 1400 au fost adusi in zona aceasta. Cand am iesit cu megafonul, o parte acceptau ca noi sa ne retragem, dar astia m-au bruscat. La un moment dat, cand am retras toata lumea, au ramas doar ei. S-au izolat, apoi s-au retras, pentru ca i-am descoperit.

Moderatorul: Pe internet circula informatia ca protestatarii vor o noua revolutie.

A. T: Pentru o revolutie sunt necesare anumite premise, care lipsesc in RM. Orice om intreg la minte intelege ca o revolutie nu este posibila in acest moment. Eu cred ca ei au anticipat special si au facut aceste acte de vandalism, provocari si crime, pentru a nu permite un protest pasnic, de durata, care in mod cert ar fi dat rezultat. Exemplul pe care l-a invocat Oleg Cernei, referitor la anul 1995, demonstreaza ca o actiune pasnica are revendicari clare, negocieri. Intrebarea nr. 1: care erau revendicarile lor? Situatia repeta exact scenariul din 2001 cand, pentru a-si asigura un regim autoritar, pentru a-si consolida electoratul, dar si pentru a putea recurge la masuri represive, Voronin l-a folosit pe Rosca si au organizat impreuna manifestarile de atunci. Acel „Oras al libertatii” a fost o provocare clara, deoarece nici pana astazi revendicarile de atunci nu au finalitate – avem „istorie integrata” si totul merge cum a mers. Regimul a devenit doar mai puternic. Si de aceasta data, cred eu, a fost pus in aplicare acelasi scenariu, cu aceiasi oameni, care strigau „Moldova, Ardealul si ?ara Romaneasca!”. Am incercat sa discut cu cativa dintre cei mai intregi la minte dintre ei. I-am intrebat: care-i problema cu Ardealul si ?ara Romaneasca, daca vorbim despre fraudarea alegerilor?..

O. C.: Dar ce s-a intamplat cand au fost atacate cladirea Presedintiei si a Parlamentului? Ele au fost atacate in paralel. Erau toti in fata Presedintiei, noi stateam acolo, la un moment dat toata lumea s-a repartizat in doua, foarte dirijat si foarte bine organizat. Aici am ramas frapat. Ca sa aduni o multime, s-o poti dirija si sa te poti sa te impui ca lider e necesara o comunicare permanenta. Cineva trebuie sa te auda, sa faca ceea ce ii spui, trebuie sa existe un lider recunoscut, care poate sa cheme la atac si sa arate daca mergem incolo sau incoace. Dar ei nu aveau niciun lider. Noi incercam sa-i aducem in PMAN, dar nu eram ascultati. Si atunci care era liderul?

A. T.: De fapt, acum, ca rezultat al provocarilor monstruoase organizate de puterea comunista, se urmareste distrugerea totala a Opozitiei. Comunistii au vazut exact care sunt cele trei partide care realmente au forta in aceasta tara si si-au focusat atentia. Ati observat ca in piata au fost reprezentanti ai mai multor partide politice, nimeni dintre ei nu figureaza, nimic nu se spune despre ei. Pentru ca se stie ca ei nu sunt foarte importanti, nu au structuri si nu au sustinerea populara. Ei au identificat care sunt partidele care pot sa lupte cu comunistii, ca sa mentina democratia in tara. Si au inceput discreditarile. Noi avem nevoie de o comisie cu implicarea expertilor straini, pentru a pune punctul pe „i” si a spune societatii ce s-a intamplat in aceste doua zile. In caz contrar, riscam sa intram in alta faza – noi n-o sa mai putem discuta despre marile fraude care s-au facut in campanie, despre delapidarile banilor publici in ultimii opt ani, despre incalcarile drepturilor omului, dar vom sta si ne vom justifica incontinuu ca nu purtam nicio vina. Mesajul comunistilor in teritoriu este acelasi: „Opozitia s-a suparat ca a pierdut alegerile si a dat foc la parlament”. Aceasta nu are nimic comun cu realitatea. In mod normal, ei trebuie sa vina si sa le multumeasca liderilor din opozitie pentru ca acestia au preintampinat participarea a zeci de mii de persoane, care se aflau in piata, la actele de vandalism.

O. C.: Eu cred ca, dupa opt ani de guvernare Voronin se teme ca, daca vine la putere Opozitia, el va fi tras la raspundere. Iata de ce a fraudat alegerile. I-a fost teama ca noi vom depista fraudele, incalcarile, delapidarile si acum a declansat o campanie de manipulare totala si dezinformare a opiniei publice. Ceea ce vad oamenii la M1 este o minciuna pentru a le crea impresia ca vinovati pentru cele intamplate se fac Vlad Filat, Dorin Chirtoaca, Serafim Urecheanu, Oleg Cernei, Sandu Tanase. Este foarte important sa alegem graul de neghina. Am fost alaturi de protestatari si am chemat permanent la calm, din prima zi a protestelor. Insa nu am vazut niciun reprezentant al autoritatilor. Nu au venit nici Voronin, nici Lupu, nici Greceanai ca sa vorbeasca cu tinerii. De ce nu au iesit sa linisteasca spiritele?

Moderatorul: Care este enigma celor 61 de mandate ale PCRM?

A. T.: Au coincis ca la carte. Exact de cat au avut nevoie, atat au obtinut. Noi consideram ca au avut loc fraude nu de ordinul zecilor de procente, dar s-a fraudat suficient pentru a nu da Opozitiei cele 50-51-52 de mandate pe care trebuia sa le obtina. Alegerile au fost fraudate masiv in doua localitati mari – Chisinau si Balti. S-a fraudat partial si in alte localitati. Abia ieri a demarat procesul de renumarare si noi vom verifica fiecare lista. Avem la dispozitie patru zile, dar vom merge pana la capat. Sigur ca instanta este cea care trebuie sa declare alegerile nevalabile. Instantele noastre, insa, sunt controlate de comunisti si ele nu o vor face. Noi avem nevoie de argumente pentru societate, pentru exterior, ca sa demonstram ca avem de a face cu o grupare foarte periculoasa, ce nu are nimic in comun cu democratia, dar nici cu administrarea statului. Primul pas, facut de Voronin dupa alegeri, a fost izolarea RM de Romania si ancorarea ei in structurile Rusiei. Si daca vom permite PCRM sa duca acest plan pana la capat, consecintele vor fi dezastruoase.

(Postul de radio „Vocea Basarabiei”, 9 aprilie 2009)
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *