Cultură

O stradă din Chişinău va purta numele poetului Dumitru Matcovschi

Primarul de Chișinău nu a specificat despre ce stradă anume este vorba, dar a menționat că și anumite instituții culturale ar putea purta numele prozatorului.

Dumitru Matcovschi a trecut în neființă miercuri seara, 26 iunie, la vârsta de 73 de ani.

În ultimele săptămâni, poetul a fost internat în spital, unde a suportat o intervenţie chirurgicală pe creier. Tumoarea cerebrală a fost cauzată de mai mulţi factori, inclusiv de o traumă cranio-cerebrală gravă, consecinţă a unui accident rutier produs acum 24 de ani.

Poetul, prozatorul, dramaturgul, publicistul şi academicianul Dumitru Matcovschi şi-a început activitatea în publicistică, în 1966. Este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză şi piese de teatru. E recunoscut drept un simbol al mişcării de renaştere naţională din Republica Moldova.

Sursa: trm.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *