E omul Ion Eţcu, ajuns la vârsta seninătăţii. E panta rhei a unui erudit şi neobosit „muncitor al limbii”. Timp de peste o jumătate de secol a muncit în pânza ei cu acul altor cuvinte, cu suveica altor texte şi idei, ca să iasă o ţesătură mai lucrată, mai plină de culoare, mai de expus în văzul lumii. „Totul curge”, „totul trece”, şi totuşi ceva rămâne… Ca să nu tot dăm cu clişeul, rămâne „ţesutul”. După Roland Barthes, firele acestei munci sunt trase cu dibăcie, în alte ţesuturi şi ţesături, ale celor care îl ascultă, îl urmează, îl continuă pe „ţesător”. Întocmai e fiinţa limbii, pentru care vieţuieşte. I-a stat pavăză acestei limbi materne, cu o proverbială modestie, fără a râvni posturi, distincţii şi alte onoruri.
Acestea i-au venit cu timpul, binemeritat, când nimeni nu mai punea la îndoială valoarea activităţii dumnealui. Alfabetul latin, de care tânăra generaţie nu prea ştie că a fost readus acasă cu sacrificiu, limba română pe care avem dreptul să o vorbim nestingherit, cărţile publicate în limba noastră – sunt realităţi (pe care nu le preţuim de ajuns) la care a contribuit şi distinsul lingvist Ion Eţcu, nu numai prin scrierile sale, ci şi prin luările de atitudine şi deplasările prin satele Moldovei, având un scop final – revigorarea conştiinţei naţionale a omului de rând.
În activitatea ştiinţifică, Ion Eţcu a reuşit să elaboreze importante cercetări de sintaxologie, principiile teoriei cunoaşterii fiindu-i călăuzitoare, bucurându-se în acest sens şi de înţelegerea şi susţinerea ilustrului său coleg şi prieten, regretatul acad. Silviu Berejan. Drept rezultat al acestor investigaţii, dl Ion Eţcu s-a învrednicit de atenţia cercetătorilor din țară, numele lui fiind unul dintre puţinii lingvişti basarabeni citat în noua ediţie a Gramaticii Academice Române (2005). Fiind discipol al acad. Nicolae Corlăteanu, s-a bucurat de înţelepciunea şi bunăvoinţa profesorului, care l-a îndemnat să-şi continue propria sa cale în ştiinţă.
Activitatea didactică a dlui Ion Eţcu a demarat cu elaborarea unui manual de gramatică pentru clasa a V-a, care a constituit o primă replică categorică la manualul şi orientarea generală a lui I. D. Ciobanu, şi a continuat cu participarea la elaborarea cursurilor universitare. S-a manifestat ca un bun organizator, coautor şi coredactor la elaborarea celor două monografii colective: „Varietăţi funcţional-stilistice” şi „Capitole de stilistică”, precum şi a altor lucrări de acest gen. Cele două monografii (pe lângă numărul impunător de articole ştiinţifice şi publicistice semnate de Domnia Sa): Propoziţia nominativă (1967) şi Sintaxa elementară a limbii române. Introducere în sintaxologie (2000), reprezintă lucrări de referinţă în domeniul sintaxei limbii române. Profesorul Ion Eţcu este primul şi cel mai înflăcărat adept al necesităţii delimitării ontic-gnostic în ştiinţa limbii, distincţie care separă domeniul vorbirii de domeniul limbii, al concretului de abstract etc. Doar cei mai abili cercetători reuşesc să pună în aplicare cu consecvenţă acest principiu, care a devenit unul călăuzitor pentru toţi discipolii dumnealui.
Pe parcursul a peste patru decenii cât a activat la Institutul de Limbă şi Literatură, ulterior la Institutul de Lingvistică al AŞM (actualmente, Institutul de Filologie al AŞM), unde a fost şi director adjunct, dl Eţcu s-a manifestat ca un bun coleg, tolerant cu opiniile altor cercetători, dar intransigent faţă de promotorii „falsului ştiinţific”. Dl Ion Eţcu a desfăşurat o amplă activitate de cultivare a limbii, fiind organizatorul, coautorul şi coredactorul celor 14 fascicule de cultivare a limbii, acestea constituind o dovadă a străduinţelor lingviştilor pentru revigorarea limbii, pentru a-i face pe vorbitori să înţeleagă că simţirea românească este nu numai viabilă, dar şi militantă. Simţul limbii, dezvoltat prin numeroasele lecturi nu numai în domeniul filologiei, ci şi în domeniile altor ştiinţe, dl Eţcu l-a folosit pe parcursul întregii sale activităţi şi la redactarea diferitelor publicaţii ale institutului şi ale universităţilor. Având faima unui stilizator excelent, mulţi ani a fost redactor-şef adjunct al Revistei de lingvistică şi ştiinţă literară. A contribuit la creşterea cadrelor ştiinţifice, pregătind 12 doctori în filologie. Timp de peste un deceniu, Ion Eţcu a practicat munca pedagogică la Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova.
Astăzi, cu un Internet galopant şi obosit de atâta informaţie, e mai greu să aşezi asemenea realizări în faţa unui auditoriu, tot mai exigent, nesăţios, dar, în acelaşi timp, mai puţin selectiv pe zi ce trece. Dacă are cu ce se mândri acest nou domeniu, inclusiv de studiu al lingvisticii, să nu uităm că se datorează eforturilor unei generaţii care stă azi cumva în umbră. Din acea generaţie, care ştie să se bucure de prezentul deja al unei alte generaţii, face parte şi dl Ion Eţcu.
Cu ocazia jubileului de 80 de ani, îi dorim colegului şi învăţătorului Ion Eţcu sănătatea de care are nevoie, mulţi ani alături de cei dragi şi de cei care-i pot asculta încă vorba înţeleaptă. O pânză în care se împleteşte, brâncuşian, un infinit cu un ou perfect, e ca o varstă nouă şi nesfârşită. Vivat, profesore!
dr. Maria Cosniceanu,
dr. Elena Ungureanu,
Institutul de Filologie al AŞM
