O vizită istorică!
Premierul V. Filat s-a întâlnit cu Emirul Qatarului, șheihul Hamad Bin Khalifa Al Thani. Asistăm astfel, la deschiderea unui ”geam spre Asia”, care, precum a subliniat Filat, ”este foarte important pentru relaţiile bilaterale și va pune bazele pentru o relaţie durabilă şi reciproc avantajoasă”.
La rândul său, Emirul Qatarului, șheihul Hamad Bin Khalifa Al Thani a salutat semnarea între cele două țări a mai multor acorduri, care vor da un nou impuls tradiționalelor relații bilaterale moldo-qatareze. Prima biruință pe acest front a și fostă repurtată: premierul V. Filat a reușit să-l convingă pe Emirul qatarez, Șeihul Hamad, Bin Khalifa Al Tahni, să elimine regimul de vize pentru deținătorii moldoveni de pașapoarte diplomatice și speciale. Acum rămâne ca Emirul Qatarului, Șeihul Hamed Bin Khalifa Al Thani să-l convingă pe premierul V. Filat ca acesta să acorde pașapoarte diplomatice și speciale tuturor moldovenilor că respectivii să se poată bucura de roadele vizitei sale istorice în Qatar și de întâlnirii sale cu Emirul Qatarului, Șheihul Hamned Khalifa Al Thani.
O altă bucurie pentru moldoveni constă în aceea că Filat a obținut deschiderea în Qatar a unei reprezentanțe diplomatice permanente în Statul Quatar, care va fi prima Ambasadă a statului nostru în Golful Persic, cu sediul la Doha. Moldovenii de mult visează la o ambasadă în acest colț al lumii.
În vizita sa premierul a fost însoțit de o delegație reprezentativă din care au făcut parte I. Leancă, ministrul de Externe, Maia Sandu, ministrul Educației, ministrul Marcel Răducan, președintele CO N. Juravschi, Ion Păduraru, șeful aparatului prezidențial. Vlad Filat și Șheikhul Hamad bin Khalifa Al Thani și-au exprimat interesul față de consolidarea cooperării în diferite domenii, inclusiv în educație. Prin asta se și explică includerea în delegație a ministrului Educației, minister care urmează să elaboreze un Cod educațional modern. Experiența Qatarului în acest domeniu este foarte prețioasă pentru noi. Includerea lui Ion Pădurau în delegație e motivată de necesitatea de a studia la fața locului cum funcționează democrația într-o monarhie. Precum se știe, Qatarul este una dintre cele mai bogată țări în resurse de gaze naturale și de petrol – prin asta se și explică prezența în delegație a ministrului de externe I. Leancă, domnia sa având o bună experiență în domeniul dat.
Vizita lui Filat în Qatar și discuțiile sale cu Șheicul Hamad Bin Khalifa Al Thani constituie o nouă victorie diplomatică a premierului nostru pe frontul extern. ”Geamul spre Asia” a fost deschis – simțiți în nas mirosul puternic de gaze și petrol?
(Reporter special)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!