Actualitate

Oamenii au ieșit în stradă la Buzău, Brașov, Sibiu, Prahova în a șasea zi de proteste

‘De mâine, vom relua protestele, căci înnoirea clasei politice și asanarea corupției sunt lucruri prea importante pentru generația tânără’, a declarat Sorin Georgescu, unul din protestatari.

În tragedia de la Club Colectiv, a fost rănit grav și fotograful buzoian Cătălin Ilnițchi.

Brașov: Peste 200 de brașoveni au aprins candele și s-au rugat pentru victimele de la Clubul Colectiv

Câteva zeci de persoane să-au adunat, duminică seara, începând cu ora 19,00, la Prefectura Brașov, unde, lângă unul dintre zidurile instituției, au aprins candele, au depus buchete de flori, au ținut un moment de reculegere și au rostit o rugăciune în memoria victimelor de la Clubul Colectiv, în rândul cărora se află și Alexandra, o brașoveancă de 26 de ani care a decedat duminică, la Spitalul Floreasca.

Sibiu: Câteva zeci de sibieni la marșul tăcerii pentru victimele din Colectiv

Câteva zeci de tineri au mărșăluit, duminică seara, în centrul istoric al municipiului Sibiu, într-un marș aș tăcerii, rugându-se și aprinzând lumânări pentru cei care au decedat în incendiul din clubul Colectiv din București.

Cei mai mulți protestatari au fost prezenți în fiecare seară la marșurile de la Sibiu. Tinerii sunt nemulțumiți de corupția din țară și își doresc schimbarea întregii clase politice.

Prahova: Peste 1.000 de participanți la marșul din Ploiești s-au rugat pentru victimele din clubul Colectiv

Peste o mie de ploieșteni care au participat, duminică seară, la un marș organizat în memoria victimelor de la Clubul ‘Colectiv’, au ținut un moment de reculegere și au rostit o rugăciune pentru acestea și pentru familiile lor, continuând să scandeze împotriva politicienilor.

Coloana participanților la marș a plecat din centrul Ploieștiului unde, ca și în serile precedente, s-au aprins lumânări în fața Monumentului Eroilor și au fost scandate lozinci împotriva sistemului, apoi s-a deplasat spre Gara de Sud.

Pe traseul de aproximativ trei kilometri, manifestanții au afișat steaguri și bannere, unele de dimensiuni mari, cu mesaje precum ‘Donăm, ne unim, salvăm. Împreună țara ne-o recuperăm’, ‘Eroi în halate, nu șpăgari cu cravate’, ‘Deșteaptă-te, române, că am început să murim pe bune’, ‘Colectiv’, ‘Faceți partide pe mormanul de morți. R.I.P. Colectiv’ și au scandat împotriva clasei politice, îndemnând la unitate și solicitând, printre altele, demisia Parlamentului, stoparea corupției și eliminarea imunității.

Protestatarii au fost însoțiți de jandarmi, de mașini de Poliție și de autospeciale SMURD, marșul desfășurându-se fără incidente.

Participanții la marș s-au adunat în fața Monumentului Vânătorilor, aflat în zona Gării de Sud, unde au continuat să scandeze, ulterior îngenunchind pentru a ține un moment de reculegere în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv și rostind rugăciunea ‘Tatăl nostru’.

De asemenea, la fel ca în fiecare seară, aceștia au intonat și strofe din imnul de stat.

Ulterior, coloana de manifestanți s-a întors spre centrul Ploieștiului, fiind însoțită în continuare de jandarmi și polițiști.

Acțiunea a fost autorizată, aprobarea pentru marș și protest fiind valabilă timp de trei ore.

Aceasta este a șasea seară în care la Ploiești au fost organizate manifestări în urma incendiului din clubul Colectiv, primul marș având loc marți seară, autorizația fiind obținută de un tânăr de 18 ani.

sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *