Oamenii de știință au descoperit în Tanzania o nouă specie de dinozauri gigant
Resturile acestui dinozaur numit "Rukwatitan bisepultus", care a trăit acum aproximativ 100 de milioane de ani, au fost găsite într-o stâncă a bazinului Rukwa din sud-vestul Tanzaniei.
Conform studiului, acest ierbivor de talie mare a avut greutatea mai multor elefanți, cu picioarele din față de aproximativ doi metri înălțime. Totuși, nu a fost la fel de mare ca vărul său, "Dreadnoughtus", descoperit săptămâna trecută în Argentina. Scheletul acestui dinozaur, care ar fi cântărit 60 de tone în timpul vieții, este cel mai complet descoperit vreodată din grupul dinozaurilor ierbivori titanosaurus.
Reamintim că, dinozauri gigant au fost găsiți mai ales în America Latina, unde oamenii de știință au descoperit fosilele a mai mult de 30 de titanosaurus, față de numai patru în Africa, amintește AFP.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!