Actualitate

Oamenii din mai multe sate din R. Moldova vor fi examinați medical GRATUIT

Echipe mixte, formate din medici de profil din instituţiile medicale raionale şi republicane, vor ajunge în 53 de localităţi rurale selectate.

Locuitorii satului Sărata Galbenă, raionul Hînceşti, vor beneficia pe parcursul zilei de astăzi, 31 octombrie, de asistenţa medicală oferită de cardiolog,
reumatolog, gastrolog şi oculist. Aceştia vor mai putea trece examenul ecografic în cadrul Centrului de Sănătate din localitate.  Potrivit CNAM, consultaţiile sînt efectuate cu scopul de a oferi un acces mai bun la investigaţii medicale locuitorilor din satele aflate la distanţă mare de centrele
raionale, de a preveni şi a depista precoce anumite maladii. Medicii vor stabili diagnosticul şi planul de tratament în condiţii de ambulatoriu ori spitaliceşti.

Centrele de sănătate şi oficiile medicilor de familie din teritoriu vor asigura condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii medicilor specialişti. Echipele de medici sînt formate în funcţie de necesităţile centrelor de sănătate din localităţile respective. Printre cei mai solicitaţi medici sînt cardiologii, neurologii, ginecologii, oculiştii şi gastrologii.

O bună parte din centrele de sănătate au solicitat şi efectuarea examenelor ecografice.
Conform estimărilor, zilnic vor fi realizate circa o sută de investigaţii ecografice, iar un singur specialist va examina în jur de 20 de oameni.

sursa: moldpres.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *