Este o vorbă veche care vorbește despre mintea odihnită. Cam așa par acum să stea lucrurile în Republica Moldova. Pe de altă parte, nici nu mă mir. După ce conducerea Moldovei s-a preocupat exclusiv de interesele personale ale unor politicieni, după ce ne-am făcut de râs luni la rând cu povestea vânătorii ilegale, și mai ales după ce miniștrii au fost dați jos și reinstalați, la ce altceva să ne așteptăm dacă nu la nesocotirea totală a autorităților de la centru. Asta ca să nu mai amintesc și de penibilele și neîntreruptele atacuri raider.
Așa că în timp ce politica moldovenească a început să semene tot mai tare cu lupta haitelor pentru ciolan, ce altceva să iasă în evidență dacă nu ciolanul? Urmând tactica Transnistriei, Găgăuzia a hotărât că e momentul potrivit să ceară ce n-a avut niciodată. Și nu vorbesc de autonomie, ci de pământul moldovenesc. După ce găgăuzii au supraviețuit cu greu în diferite țări, ca minoritate tolerată, s-au gândit să muște mâna care i-a hrănit. Nu se mulțumesc cu drepturile acordate, ei vor pământ. Și senzația pe care ne-o lasă atitudinea Transnistriei și a Găgăuziei e că suntem cel puțin a doua țară ca mărime din lume.
Însă așa cum observăm cu ochiul liber, toată povestea asta vine pe fondul autodiscreditării grosolane a politicienilor moldoveni. Timp în care cetățenii de rând se plâng la Chirtoacă din cauza gunoaielor, deși nu știu ce ar putea face primăria cu toți chișinăuienii exaltați care aruncă pungi cu gunoaie de la fereastra casei. Și asta am văzut-o în toate zonele din Chișinău.
Scaunele guvernamentale se împart după influențe, iar televiziunile duc războaie personale cu un politician sau altul. Voronin plânge la monumentele comuniste, iar Filat oferă finanțări în stânga și în dreapta visând la reabilitarea politică. Acum ne aflăm în situația îngrozitoare despre care vorbea un banc, cu ani în urmă: Cum îl alegi pe cel mai mincinos politician dintr-o sută? Îl iei pe unu la întâmplare – răspuns corect.
Totuși Transnistria și Găgăuzia, precum și puterile externe care le-ar putea încuraja pierd din vedere un aspect important. Că așa cum unii se inspiră din haosul de la centru, și centrul se poate inspira din acțiunile de la margine. Ce ar fi oare dacă ne-am aduna și noi moldovenii și am hotărî ce ne trebuie? Ce-ar fi dacă am aduna și noi semnături: pentru unirea cu România, pentru retrocedarea pământurilor moldovenești confiscate de Hrusciov, pentru despăgubirea morală a familiilor care au avut bunei deportați în Siberia sau morți în foamete?
Să strângi semnături nu e greu, așa cum nu e greu să muști mâna care te-a hrănit sau să săruți mâna care te-a lovit. Pentru mulți dintre noi, lucrurile sunt neclare. Dar eu așa cred, că slăbirea din interior poate duce la divizare, însă și îndrăzneala cererii crește oferta. Ar trebui să urmărim cine are interesul de a încuraja divizarea și apoi să ne decidem pentru ce anume vom strânge și noi semnături ca să le domolim avântul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
