Moldova

Oaspeţii au fost „bătuţi” la Memorialul „Ion Hâncu”

În premieră absolută, în R. Moldova a sosit o echipă britanică de rugby, Kingsbridge RFC, juniorii căruia însă nu au convins spectatorii locali din Drăsliceni că pot “preda” lecţii de rugby. În meciul inaugural, oaspeţii englezi s-au confruntat cu formaţia Şcolii Sportive Specializate de Acrobatică şi Rugby (ŞSSAR)–Bleumarine Chişinău. Partida nu a fost bogată în puncte şi s-a încheiat cu un scor categoric în favoarea gazdelor – 6-0.

Nici în cel de al doilea meci, oaspeţii nu au avut sorţi de izbândă, mai mult, formaţia “Traian Vuia” din Galaţi (România) a fost trimisă în knock-out de către echipa Liceului Internat Municipal cu Profil Sportiv (LIMPS)–ASEM. Tinerii chişinăuieni au administrat oaspeţilor de pe malul Dunării, un “usturător” 62-0 şi s-au calificat în finală, unde se vor întâlni cu concitadinii de la ŞSSAR-Bleumarine. Finala mică va opune, respective, pe Kingsbridge RFC şi Traian Vuia, ambele meciuri urmând să se desfăşoare mâine.

Vineri, în ultima zi a Memorialului, este programat un turneu de rugby-7 cu participarea celor patru echipe.

Ion Hâncu a fost un internaţional moldovean, care a devenit vicecampion european în categoria Under-18. Bolnav de cancer, în 2009, la vârsta de doar 26 de ani, el s-a stins din viaţă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *